Doi sportivi din Petroșani, componenți ai Clubului Sportiv ”Pantera Neagră” vor evolua, în zilele următoare, pe tabloul Campionatului Mondial de Taekwon-do itf din Finlanda.
Este vorba despre Elena Șamotă și Leonard Ienulesc, care vor reprezenta România, împreună cu alți sportivi din țară, în lotul național de Taekwon-do la această importantă competiție internațională. Pentru cei doi sportivi din Valea Jiului, este pentru prima dată când participă la un eveniment sportiv de o asemenea anvergură, însă antrenorul Ionuț Lascău este ferm convins că vor avea o evoluție foarte bună.
”Sunt sută la sută convins că cei doi sportivi ai noștri vor reuși să aducă cel puțin câte o medalie de de la acest campionat mondial sau chiar să obțșină titlul de campioni. La doresc mult succes și îmi doresc la rândul meu ca sportivii clubului nostru să își înplinească visul de a deveni campioni mondiali. De asemenea, doresc mult succes întregului lor de sportivi ai țării noastre!”, a declarat Ionuț Lascău, coordonatorul CS ”Pantera neagră” din Petroșani.
Acesta a mai precizat că în edițiile precedente ale Campionatelor Europene la Taekwon-do itf , Elena Șamotă a avut rezultate remarcabile, reușind să devină dublă campioană europeană, cu echipa României.
Mult succes!