Fără păcănele în orașe: Proiectul care mută agențiile de pariuri la marginea localităților, votat în Senat

În cursul zilei de marți, 5 septembrie 2023, proiectul prin care jocurile de noroc nu se mai pot organiza în localități, ci doar la marginea acestora, și cu anumite limitări a fost votat de senatori.

„Guvernul a trimis un punct de vedere tehnic, chiar dacă e negativ. PSD a votat proiectul, noi l-am susținut, noi l-am depus, premierul Ciolacu l-a susținut. A fost o decizia politică, punctul de vedere al guvernului este unul tenic”, a declarat, pentru Libertatea, Lucian Romașcanu, liderul grupului PSD din Senat.

Avizul negativ emis de Guvern este semnat de primul ministru, Marcel Ciolacu.

Proiectul a fost depus în Parlament de mai mulți social-democrați, printre care Marcel Ciolacu și Alfred Simonis, președintele Camerei Deputaților.

În favoarea proiectului au votat toți cei 91 de senatori prezenți marți la ședință, indiferent de partidul din care fac parte.

Proiectul prevede că spațiul dedicat jocurilor de noroc este situat la cel cel mult 50 de metri de limita teritorială a orașului/municipiului ori a comunei, inclusiv a municipiului București.

Astfel, toate sălile de jocuri de noroc ar trebui mutate la marginea localităților într-un termen de 60 de zile după ce legea este publicată în Monitorul Oficial.

Vizate sunt toate agențiile de pariuri, cazinourile sau aparatele de tip păcănele sau „slot machines”, conform ordonanței care a stabilit cadrul legal.

Agențiile Loto sunt exceptate pentru comercializarea propriilor produse.

Senatorii au decis și ca spațiile care găzduiesc jocuri de noroc să nu fie „la mai puțin de 300 m de un așezământ de învățământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, un așezământ de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase și alte asemenea sau în incinta acestora”.

Aleșii au stabilit și că numărul de licențe pentru spațiile destinate jocurilor de noroc se va stabili în funcție de numărul de locuitori, dovedit prin adeverință eliberată de autoritatea administrației publice locale, astfel încât să existe cel mult un punct de lucru la 20.000 de locuitori.

În localitățile cu mai puțin de 5.000 de locuitori nu pot fi acordate astfel de licențe, deci sălile dedicate jocurilor de noroc vor dispărea pe scară largă din zona rurală.

De asemenea, pentru a se evita situații în care care operatorii ar putea folosi alte afaceri, cum ar fi baruri sau restaurante, ca mijloc de atragere a clienților pentru jocurile de noroc, trebuie să se precizeze clar că licența este pentru jocuri de noroc.

Într-o singură locație, numărul jocurilor de tip slot-machine pe care un operator le poate avea este de 20.

În acest caz Camera Deputaților este for decizional.

Sursa – ziarulunirea.ro