Delgaz Grid continuă programul de investiții în județul Hunedoara, săptămâna aceasta urmând să fie finalizată o importantă lucrare de modernizare a rețelei de gaze naturale din municipiul Hunedoara.
Investiția, în valoare de peste 720.000 de lei, a constat în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale pe o lungime de peste 500 de metri, pe str. Cloșca, în Piața Libertății și Parcul Libertății din localitatea Hunedoara, rețea care alimentează jumătate din orașul Hunedoara și patru localități limitrofe. Beneficiari sunt consumatorii care vor avea asigurată continuitatea în alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță.
Pentru cuplarea noilor conducte și branșamente la sistemul de distribuție, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, miercuri, 13 septembrie, după cum urmează:
- Localitățile Zlaști, Boș – între orele 8:00-17:00;
- Localitatea Teliucu Inferior, str. Voicu Cneazul din Hunedoara – între orele 8:00-19:00;
- Localitatea Răcăștia, Parc Industrial Hunedoara de pe str. Furnalelor – între orele 8:00-19:00.
Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).