Spotiva hunedoreană Beatrice Mikloș a obținut o nouă performanță notabilă pentru echipa de tir cu arcul a României, clasându-se pe locul secund la Campionatele Europene de Field din Italia.
Acestea s-au desfășurat în perioada 16-23 septembrie 2023 la Cesena San Sicario, în Italia și a reunit la start 232 de sportivi și oficiali, reprezentând 26 de țări ale bătrânului continent. Delegația României a fost formată din 10 persoane, dintre care 3 sportivi și un antrenor, respectiv Beatrice Miklos, Mario Țîmpu, Mirea Judea și Viorel Habian, sunt din Valea Jiului.
Cel mai bun rezultat al sportivilor români a fost înregistrat de echipa de junioare, formată din Miklos Beatrice de la SCM Deva, Albu Andreea și Topliceanu Elena ambele de la CSSU Iași, care au avut un parcurs impecabil în cadrul competiției, pierzând doar în finala mare, în fața echipei țării gazdă, Italia.
Sportivii din Valea Jiului au avut și alte rezultate notabile, având în vedere valoarea competiției europene, după cum urmează:
- Locul 4 – Echipa juniori format din Timpu Mario de la SCM Deva, Alexandrescu Rareș de la CSSU Iași și Vlase Adrian de la CSM Iași care au pierdut finala mică în fața echipei Marii Britanii.
- Locul 5 – Echipa mixta olimpic formată din Miklos Beatrice și Timpu Mario de la SCM Deva,
- La individual toți trei sportivii , Miklos Beatrice, Timpu Mario și Judea Mirel s-au clasat pe locul 7.
Felicitări, tuturor!