Drumul Județean 709F din masivul Parâng a fost asfaltat în totalitate iar în cursul zilei de 4 octombrie 2023 au fost recepționate lucrările la ultimul kilometru de drum, care a făcut obiectul unei investiții realizate din fondurile proprii ale Consiliului Județean Hunedoara.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, administratorul public Costel Avram și echipa care s-a ocupat de proiect au făcut, astăzi, o vizită în Parâng, pe acest din urmă tronson modernizat (între pilonul 17 și școala sportivă). Împreună cu constructorul, a fost verificată calitatea lucrărilor la sectorul de drum dat oficial în folosință.
”Cu fonduri de la bugetul Consiliului Județean Hunedoara am modernizat cei 800 de metri de drum rămas neasfaltat de la pilonul 17 la școala sportivă. Am investit aici circa 2,2 milioane de lei, dar fiecare leu cheltuit a meritat. Când faci ceva pentru cetățeni, nimic nu este mult sau scump. Pentru confortul cetățenilor, al celor care au cabane aici și al iubitorilor de munte, Consiliul Județean Hunedoara a realizat, iată, o investiție utilă. Mulțumesc constructorului care s-a mobilizat și, în doar câteva luni, a reușit să finalizeze o lucrare demnă de toată lauda”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Acesta a reamintit faptul că un sector important din DJ 709F, respectiv cel de la Cabana Rusu la pilonul 17 al telescaunului a fost modernizat cu fonduri atrase prin PNDL 2, iar noua arteră și-a dovedit deja pe deplin utilitatea. ”Era și păcat să nu fi investit și în porțiunea care nu a fost cuprinsă în proiectul inițial, astfel încât să avem un drum modernizat integral și să răspundem cererilor venite din partea administratorilor de pensiuni, dar și a celor care iubesc să urce pe munte”, a mai precizat Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Cabanieri și salvamointiști, antrenori și sportivi ai Școlii Sportive din Parâng, dar și turiștii care au descoperit deja spectaculosul drum alpin din Masivul Parâng, salută realizarea acestei investiții pe care o consideră drept un imbold pentru relansarea turismului în stațiune, mai ales în afara sezonului de schi.
”De când a fost finalizat acest drum, chiar și fără să se știe încă acest lucru, pentru că nu s-a făcut publicitate acestui obiectiv, deja numărul de turiști care au venit în Parâng a crescut considerabil. Numai duminica aceasta au fost peste 50-60 de mașini parcate doar aici, pe platou, la capătul drumului. Dacă avem în vedere că nu suntem în sezon, numărul acesta este enorm. Nu știu ce o să fie în vara anului viitor, în iulie – august, în plin sezon de vară, pentru că asfaltarea drumului va avea drept consecință o creștere majoră a numărului de turiști care vor veni să se bucure de frumusețile Parângului. În plus, pentru salvamonști, acest drum înseamnă și o mai mare operativitate la intervenții, pentru că Salvarea poate ajunge acum până la sediul Salvamont”, spune salvamontistul Dan Breda.
Asfaltarea integrală a drumului de acces în zona superioară a stațiunii turistice Parâng este un vis împlinit pentru mulți dintre proprietarii de cabane din zonă, dar și pentru administratorii bazelor sportive aflate la cota 1700 din stațiune. Gheorghe Răducu, directorul Clubului Sportiv Școlar Petroșani apreciază că finalizarea acestui obiectiv de investiții facilitează accesul sportivilor până la cabana clubului, iar Răzvan Marica, unul dintre cei mai vechi investitori dîn turism din Parâng recunoaște că încă nu-și poate crede ochilor că acest deziderat al tuturor celor care iubesc Parângul a devenit realitate. ”În urmă cu un an de zile, când vorbeam cu domnul Costel Avram despre necesitatea acestei investiții, nu eram convins că ea se va și realiza. Încă sunt marcat de ceea ce văd și nu pot să cred că nu mai e doar un vis, ci pură realitate. Cred că modernizarea acestui drum este o deschidere pentru turismul din Valea Jiului și, mai ales, pentru Petroșani, mai ales în sezonul de vară și cred că, pentru noi, operatorii de turism de aici va fi o șansă de a avea mai mulți turiști și în sezonul de vară și de a ne dezvolta”, a spus Răzvan Marica.
Pentru administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, care a urmărit îndeaproape evoluția acestui proiect, așa cum a ținut să precizeze chiar președintele CJH, Laurențiu Nistor, finalizarea investiției și asfaltarea drumului din Parâng este un vis împlinit. ”În urmă cu 23 de ani, ca vicepreședinte al CJH, împreună cu prefectul de atunci, Sorin Apostu, semnam documentele pentru clasificarea drumului din Parâng din drum forestier în drum județean. Era primul pas al unui vis pe care îl aveam, împreună cu regretatul meu prieten Mihai Viorel Bonea, anume acela de a reuși să modernizăm drumul spre Parâng, convinși că acest lucru va constitui rampa de lansare a dezvoltării turismului în municipiul Petroșani. Mă bucur că astăzi, împreună cu domnul președinte Laurențiu Nistor, particip la inaugurarea acestui drum, că acest vis al nostru a devenit realitate și regret doar că Viorel Bonea nu se poate bucura cu noi astăzi. Am finalizat și ultimul kilometru, cel care aduce turiștii până în centrul de interes al stațiunii. De aici, rămâne ca investitorii și turiștii să profite la maximum, pentru a dezvolta o zonă turistică cu un potențial deosebit. După ce am parcurs astăzi, acest drum, pot spune în mod cert că trăiesc un vis împlinit: un drum frumos spre un munte de vis – Parâng!”, a declarat Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.
În opinia unanimă a reprezentanților administrației județene, ai investitorilor din domeniul turismului din Parâng și a turiștilor, următorul pas pentru modernizarea infrastructurii în stațiunea Parâng trebuie să fie amenajarea unor locuri de parcare corespunzătoare, moderne. Însă, după cum au precizat liderii administrației județene, această misiune revine proprietarului stațiunii, care este Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani. ”Eu l-am asigurat pe domnul primar Ridzi, în repetate rânduri, că instituția pe care o conduc nu are culoare politică, atunci când vine vorba de a face ceva pentru oameni. Am demonstrat acest lucru prin fapte, prin investiții, aici și peste tot în județul Hunedoara. Îl invit în continuare să vină alături de noi, să identificăm o soluție și să facem posibilă și această parcare, pe care o cer oamenii și care, trebuie să recunoaștem, este necesară, mai ales acum când numărul mașinilor care pot urca până sus în munte nu mai este unul restrictiv. Din partea mea, din partea Consiliului județean, există toată deschiderea pentru sprijinirea unui astfel de proiect”, a mai spus președintele CJH, Laurențiu Nistor.
Odată cu finalizarea acestei investiții, turiștii care vin în Parâng au acces până la cea mai înaltă cotă a stațiunii (1700 m), pe un drum bun, dar mai ales spectaculos, cu perspective de belvedere asuora zonei montane și asupra Văii Jiului absolut fantastice, ce poate fi parcurs în condiții depline de siguranță, cu orice tip de autovehicul. În plus, asta face posibil ca iubitorii de drumeții pot lua de pe acum în calcul turele de Parângu Mic-Vf./Lacul Mija-Vf. Cârja-Vf. Parângu Mare, indiferent de orarul telescaunului.