Proiectul liniei verzi de transport local din Valea Jiului, ”Green line” prinde viață!

După ce a trecut printr-o serie de sincope și poticneli, timp de mai cîțiva ani de zile de la obținerea contractului de finanțare europeană, proiectul comun al autorităților locale din Valea Jiului și al CJH privind construirea unui serviciu public de transport local interurban între toate localitățile Văii Jiului, utilizând exclusiv autobuze electrice, trece în sfârșit, la etapa de implementare efectivă.

Zilele acestea, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, s-a întâlnit la șantierul viitorului depou, din Colonia de Jos a municipiului Vulcan,  cu proiectantul, cu responsabili din cadrul proiectului și cu reprezentanți ai presei. La întâlnire au mai fost prezenți administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, și primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu.

„Chiar dacă, de-a lungul timpului, au fost multe voci care spuneau că acest proiect nu se va realiza, iată că suntem aproape de momentul operaționalizării sale. Am avut încredere că acest proiect se poate realiza și iată că se realizează. De pe acum a trecut faza de vorbe și trecem efectiv la treabă. În scurtă vreme, vom putea vorbi de transport public ecologic de la un capăt la altul al Văii Jiului. Mulțumesc proiectantului pentru că a depus eforturi și a găsit cele mai bune soluții tehnice, astfel încât proiectul, cu cele două componente ale sale, să fie dus la îndeplinire la termen. Doresc succes constructorului în realizarea tuturor lucrărilor prevăzute în contract pentru ca Green Line Valea Jiului să fie încheiat cu succes”, a declarat la fața locului președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Proiectul Green Line Valea Jiului vizează realizarea unui sistem de transport public de persoane integral verde, primul de acest gen de țară implementat într-o regiune care concentrează trei municipii și trei orașe. Practic, de la Petrila la Uricani va exista o linie de transport public cu autobuze electrice, cu stații pentru călători dotate cu sisteme electronice de eliberare a tichetelor electronice și de informare, cu stații de întoarcere și încărcare a bateriilor electrice. Ala cum a explicat managerul firmei de proiectare, Dan Manolache, proiectul ”Green Line” este practic cel mai complex și mai modern proiect de transport ecologic din toată România. ”Au fost achiziționat 26 de autobuze electrice și 16 stații de încărcare, care vor fi amplasate atât în depoul central de la Vulcan, cît și în stațiile de garare de la Petrila, Aninoasa și Uricani. A început construcția depoului central, în municipiul Vulcan, și în perioada imediat următoare vor demara lucrările la toate celelalte obiective de investiții prevăzute în acest proiect”, a declarat Dan Manolache.

În plus, acesta precizează că, dincolo de eficientizarea categorică a transportului public în Valea Jiului, acest proiect va avea și o latură economică extrem de importantă. ”Suntem în discuții cu furnizorul de autobuze electrice care, după ce a văzut proiectul ”Green Line” ne-a făcut o solicitare, exprimându-și dorința că colaborăm pentru înființarea, la depoul de la Vulcan, a unui hub de mentenanță pentru toate echipamentele de transport ecologic furnizate de acest producător în România. Acest lucru va conduce la creșterea eficienței companiei de transport, prin atragerea de venituri suplimentare, dar va oferi și oportunitatea creării de locuri de muncă suplimentare”, a spus Dan Manolache.

Președintele CJH, Laurențiu Nistor spune că operaționalizarea noii companii de transport public local din Valea Jiului, care se va întâmpla cu certitudine în cursul anului 2024 vine la pache cu crearea a circa 100 de noi locuri de muncă în Valea Jiului. ”Numai pentru a pune în mișcare autobuzele electrice, avem nevoie de circa 60 de șoferi profesioniști și eu îi invit de pe acum pe cei care au această calificare să ia în calcul angajarea în cadrul companiei Green Line Valea Jiului, să urmărească evoluția proiectului și momentul în care vom scoate la concurs posturile de șofer, pentru că vor avea ocazia să lucreze într-un mediu de nivel occidental, cu salarii decente”, a spus președintele CJH, Laurențiu Nistor.

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu apreciază că proiectul ”Green Line”este unul de excepție, cu eficiență pentru toată Valea Jiului, dar care aduce investiții considerabile mai ales pe raza municipiului Vulcan. ”Trecând peste faptul că aici se construiește depoul central Green Line, care va schimba radical întreaga zonă a Coloniei de Jos, care devine cu adevărat o zonă urbană elegantă, de interes, acest proiect prevede asfaltarea integrală a străzii Nicolae Titulescu din municipiul Vulcan și a unui pod, lucrări de asemenea foarte importante pentru noi. Îi mulțumesc președintelui Laurențiu Nistor și administratorului public Costel Avram pentru că au preluat inițiativa managementului acestui proiect și l-au adus în această fază în care suntem ferm convinși că el se realizează în termenul stabilit”, a declarat Cristianj Merișanul primarul municipiului Vulcan.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram este cel care s-a implicat în mod energic pentru ca acest proiect, care risca să fie abandonat, să fie nu doar repus pe linia de plutire, ci și unul mult mai eficient. ”Am crezut și cred în  acest proiect. Este un proiect de care mă simt foarte apropiat și în a cărui reușită sunt direct implicat! Am vizitat șantierul de la Vulcan, alături de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și pot confirma: se lucrează cu spor și determinare! De pe planșetă, totul este transpus pe teren – hale vechi din Vulcan sunt dărâmate, terenul este decopertat, se lucrează intens la un imens depou pentru autobuzele electrice, dintre care o parte, mai precis 6, sunt deja pe drum dinspre Turcia dpre Valea Jiului, fiind întârziate doar din cauza unei greve ce are loc în Bulgaria. Celelalte 20 vor sosi până la sfârșitul acestui an. Toată zona va fi curând de nerecunoscut! În plus, vreau să-l felicit pe domnul Manolache, proiectantul care nu doar că și-a asumat să corecteze aceste proiect în care am stangat mai ales din pricina erorilor de proiectare ale proiectantului inițial cu care am fost nevoiți să reziliem contractul, dar a refăcut operativ și cu eficiență toate calculele, astfel încât dacă, spre exemplu, înainte aveam undeva la 14-15 milioane de lei cheltuieli neeligibile, acum această valoare a coborât la doar 4 milioane”, a declarat Costel Avram.

Această economie va permite CJH să finanțeze, suplimentar, lărgirea drumului de acces din DN 66A la depoul central de la Vulcan și modernizarea integrală a acestuia, așa cum a anunțat președintele CJH, Laurențiu Nistor, după vizita pe șantierul acestei investiții de la Vulcan.

Noul Serviciu Public de Transport Ecologic Local din Valea Jiului ”Green Line” va fi operațional cel târziu în vara anului viitor!