O nouă ediție a galei de excelență inspirată din dorința regretatului Liviu Gherghin și desăvârșită, în memoria acestuia, de familie împreună cu un grup de prieteni format din personalități ale elitei din comunitatea Văii Jiului, a avut loc duminică, 15 octombrie 2023, la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani.
Locul de desfășurare al acestui eveniment nu a fost ales întâmplător, pentru că Teatrul ”I.D. Sîrbu” împlinește, în acest an 75 de ani de existență în clădirea actuală din centrul municipiului Petroșani, clădire în care a funcționat înainte Casinoul Funcționarilor, locul de întâlnire al elitei intelectuale a Petroșaniului din secolului trecut. De altfel, istoria acestui edificiu a fost reliefată, pe scurt, într-o prelegere susținută, în cadrul evenimentului, de reputatul istoric prof.univ.dr. Mircea Baron. Mai mult, acesta a adus în atenție și o serie de elemente inedite din istoria făuririi emblematicei ”Coloane fără de sfârșit” în Atelierele Centrale de la Petroșani, sub coordonarea ing. Ștefan Georgescu Gorjan, în semn de binevenită aducere aminte, în Anul Brâncuși, a felului în care impresionanta capodoperă a lui Constantin Brâncuși a luat naștere în Valea Jiului, la Petroșani.
În egală măsură, aniversarea celor 75 de ani de la înființarea Universității din Petroșani a constituit tema unei alte impecabile prelegeri pe marginea acestui subiect, susținută de rectorul de astăzi al instituției de învățământ superior din Valea Jiului, prof. univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu.
S-a vorbit desigur și de această dată, despre Liviu Gherghin, cel care de dincolo de timp și de spațiu, a reușit să adune în jurul unor idei care i-au definit întreaga sa viață – prietenie, altruism, umanitate, respect, implicare, dedicație, performanță, excelență, cultură, istorie, artă – oameni valoroși, reprezentativi în comunitatea contemporană a Văii Jiului.
Evident că principalul scop al acestei întâlniri elitiste l-a constituit acordarea, pentru al treilea an consecutiv, a unor premii care poartă numele reputatului notar Liviu Gherghin, unor tineri valoroși din Valea Jiului, cu performanțe remarcabile în anul 2023 în educație și în artă. Premiile de excelență ”Liviu Gherghin” sunt cele mai consistente premii conferite pentru excelența în educație la nivelul Văii Jiului, iar și mai demn de remarcat este faptul că este sunt constituite exclusiv din donații ale unor oameni valoroși din comunitatea locală. O bună parte dintre aceștia au fost prezenți la serata culturală de excepție care a marcat decernarea Premiilor ”Liviu Gherghin”, onorați de posibilitatea de a-i cunoaște, de a-i asculta și de a-i aplauda pe tinerii de excepție ai Văii Jiului, laureați ai acestui premiu în acest an.
Astfel, cele două premii de excelență în Educație au revenit elevului Darius Gabriel Haiduc, din clasa a XII-a de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, multiplu premiant al unor concursuri și olimpiade școlare la nivel național, respectiv absolventului Alexandru Bălănesc, singurul din Valea Jiului care a înregistrat media generală 10 la examenul național de Bacalaureat din acest an, în prezent acesta fiind student al Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” de la Timișoara. Premiile oferite celor doi laureați au fost înmânate de două distinse personalități ale Văii Jiului, jr. Emil Gros și prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu. Merită, desigur, consemnat faptul că valoarea fiecăruia din aceste premii este de 3000 de lei.
Un al treilea premiu a revenit, potrivit tradiției, unui tânăr dar, în egală măsură, remarcabil artist, de la ”Fabrica de pian” a Școlii de Muzică de la Școala Gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani, pianistul Bogdan Rusu, îndrumat de valorosul pianist Aurelian Epuraș (care a susținut, la rândul său, și cu acest prilej, un elegant și emoționant recital de pian), premiul fiind înmânat de distinsa doamnă Sanda Năstase.
În plus, după cum a anunțat Emil Gros, anul acesta un alt Premiul Special oferit în semn de profund respect față de cel ce a fost Liviu Gherghin, a fost acordat, în numele aceluiași grup de prieteni al lui Liviu Gherghin, doamnei prof. Gabor Gabriela-Mirela, de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara, o personalitate marcantă pentru învățământul preuniversitar hunedorean, premiul fiind conferit în cadrul Galei de excelență a Premiilor ”Iancu de Hunedoara” care a avut loc la Deva, cu câteva zile în urmă.
În concluzie, este evident că de pe acum, grație unor intelectuali care au înțeles mesajul nemuritorului Liviu Gherghin, valorile de ieri, de azi și de mâine ale Văii Jiului sunt scoase la lumină și așezate pe un cuvenit piedestal al respectului și al neuitării. Cinste lor !