Acesta reunește profesioniști din domeniul cărții, atât din ţară, cât şi din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali – cu toţii vor fi în centrul unor evenimente destinate, pe de o parte, publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniu, pe de alta.
Publicul va avea șansa de a întâlni invitați din 25 de țări, nume importante ale literaturii contemporane din străinătate și din țară. Printre aceștia se regăsesc cei mai îndrăgiți autori în România ultimilor ani, aflați mereu în topurile de vânzări: Markus Zusak (autorul bestseller-ului Hoțul de cărți, un scriitor considerat un „fenomen literar”), Guzel Iahina (una dintre cele mai apreciate scriitoare la nivel international, cu romane traduse în peste 40 de țări), Eric-Emmanuel Schmitt (autor a numeroase romane și piese de teatru, tradus în peste 45 de limbi și câștigător a peste 20 de premii literare), Burhan Sönmez (tradus în peste 40 de limbi străine, cu numeroase premii și distincții literare, președinte al PEN Internațional), Mircea Cărtărescu (cel mai cunoscut autor român, cu peste 120 de volume publicate în străinătate, în 25 de limbi, și deținător a numeroase premii internaționale).
Alți invitați din străinătate prezenți la FILIT 2023, multipremiați la nivel internațional și traduși în numeroase limbi, sunt: Giulia Caminito (Italia), Lidija Dimkovska (Macedonia de Nord), Monika Fagerholm (Finlanda), Franzobel (Austria), Petra Hůlová (Republica Cehă), Maylis de Kerangal (Franța), Ana Merino (Spania/SUA), Auður Ava Ólafsdóttir (Islanda), Karina Sainz Borgo (Venezuela/Spania), Ingo Schultze (Germania), Morten Strøksnes (Norvegia).
Lista invitaților continuă cu traducătorii străini care s-au îndrăgostit de literatura română și au contribuit la traducerea și publicarea în țările lor de origine a zeci de scriitori români. Aceștia sunt Elena Borrás García (Spania), Goran Čolakhodžić (Croația), Antònia Escandell Tur (Spania), André Ferenc (România), Jarmila Horáková (Republica Cehă), Manuela Klenke (Germania), Jozefina Komporaly (Regatul Unit), Joanna Kornaś-Warwas (Polonia), Stéphane Lambion (Belgia), Roberto Merlo (Italia).
De asemenea, la FILIT 2023 vor participa autorii români Cristina Alexandrescu, Lilia Calancea, Gabriel Cărtărescu, Magda Cârneci, Cristina Chira, Cristian Fulaș, Mihai Iovănel, Cosmin Leucuța, Cătălina Matei, Ștefania Mihalache, Artiom Oleacu, Radu Paraschivescu, Florin Partene, Alina Purcaru, Mihai Radu, Dan Sociu, Ioana Maria Stăncescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Lucian Vasilescu și Augustina Visan.
Casa Copilăriei îi va avea ca oaspeți pe Lavinia Braniște, Cristina Centea, Laura Grünberg, Ana-Maria Sandu și Piotr Socha, iar la Casa Fantasy publicul îi va putea întâlni pe Anamaria Borlan, Teodora Matei, Monica Ramirez, Doina Roman și Mircea Țara.
Organizatorii precizează că numele de mai sus reprezintă doar prima parte a invitaților de la FILIT 2023. Va urma o listă a invitaților speciali, ce vor fi în centrul numeroaselor evenimente, dezbateri și întâlniri profesionale: scriitori, manageri culturali, editori, jurnaliști, activiști, muzicieni, fotografi. În rândul acestora se află și jurnalistul Ilie Pintea, corespondentul Radio România Actualități din județul Hunedoara, invitat să vorbească despre proiectul său literar concretizat în urma experienței acumulate ca reporter de război în Afganistan, prin publicarea cărții sale ”Afganistan-Chipuri ale războiului”, apărută la Editura Monitorul Oficial.
Ilie Pintea are programate două evenimente în cadrul FILIT 2023 de la Iași, Primul va avea loc joi, 19 octombrie 2023, de la ora 10,00 la Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași, unde Ilie Pintea se va întâlni cu elevii acestui liceu, în cadrul sesiunii de dezbatere ”Scriitori printre liceeni” organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, sub coordonarea prof. Petronela Budeanu și prof. Brândușa Pleșca. Cel de-al doilea eveniment în care colegul nostru este în centrul atenției la FILIT 2023 va avea loc vineri, 20 octombrie 2023, de la ora 14,00 la Sala de conferințe a Casei Muzeelor din Iași, unde este programat un dialog cu studenți, moderat de Lucian Bălănuță, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
”Este o mare onoare pentru mine să fiu prezent la FILIT, cel mai important festival de literatură din România. Și asta nu doar în calitate de pasionat de lectură, ci în aceea de invitat în cadrul programului acestui prestigios eveniment. Sincer, încă nu-mi vine să cred că mi se întâmplă acest lucru, că am, onoarea de a fi parte a unui eveniment în care sunt prezenți oameni de litere de mare anvergură, pe care-i idolatrizez în bună parte sau că le pot vorbi oamenilor despre cartea mea și despre experiențele mele ca reporter de război în Afganistan sau în Ucraina. Iar dacă mă gândesc că am primit această invitație la doar puțin timp după ce am avut ocazia să prezint cartea mea ”Afganistan – chipuri ale războiului”, împreună cu expoziția de fotografii aferentă, la Galeria Națională de Artă din Deva, atunci chiar că trăiesc parcă într-un vis prea frumos”, ne-a mărturisit Ilie Pintea.
FILIT este un proiect anual organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. Ediția de anul acesta se desfășoară sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. După ediția din 2013, cotidianul spaniol El Pais a declarat că FILIT “este deja, la prima sa ediție, cel mai important festival literar din Europa de Est“, iar Frankfurter Allgemeine Zeitung a apreciat că “un eveniment de asemenea anvergură și de o asemenea croială europeană n-a mai existat vreodată în România“.
Timp de 5 zile, între 18 și 22 octombrie 2023, în cadrul FILIT au loc zeci de evenimente, într-o gamă largă de manifestări: întâlniri literare cu vedete ale scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei și muzicii, ateliere și mese rotunde profesionale, concerte, lecturi și evenimente.