O scrisoare deschisă, transmisă de Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului, în luna septembrie, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Parlamentului și Guvernului a primit, în aceste zile răspuns oficial din partea secretarului de stat în MMSS, Marius Ilie Stanciu.
În document, acesta arată că reforma fiscală și reforma sistemului public de pensii, asumată de România în cadrul PNRR, include o serie de reforme, în care cele privind sistemul public de pensii ocupă un rol esențial. Reprezentantul Ministerului Muncii face precizarea că ”reforma sistemului public de pensii are ca obiectiv principal crearea unui cadru legal modern și eficient pentru asigurarea sustenabilității și predictibilității sistemului public de pensii, concomitent cu încercarea de reduce și elimina inechitățile din sistem, prijn respectarea principiului contributiv în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie.”
Secretarul de stat Marius Ilie Stanciu arată, de asemenea, că noua lege a pensiilor, aflată în prezent în dezbatere publică, va prevedea o nouă formulă de calcul a pensiilor, care va asigura consolidarea legăturii între contribuția plătită și beneficiul cuvenit. De asemenea, acesta arată că noul cadru legislativ va include un mecanism de majorare a pensiilor, clar și corelat cu realitățile economice, având la bază indicatori reali și predictibili, care să genereze încredere în sistem și o predictibilitate a evoluției reale a pensiilor publice.
Astfel, în documentul transmis Asociației Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului de MMSS, se arată că, în cursul anului 2024, mecanismul de indexare a pensiilor aflate în plată se va stabilit potrivit OUG 168/2022, care prevede că valoarea punctului de pensie (actualmente în sumă de 1785 de lei) se va majora cu rata medie a inflației (14% conform cifrei furnizate de INS), la care se va adauăga cel mult 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, în conformitate cu cifrele care vor fi comunicate, de asemenea, de INS.