Administrația locală de la Lupeni și-a propus ca, în seria lucrărilor de investiții în modernizarea infrastructurii publice, nici o zonă a localității să nu rămână fără acces la utilități, fără drumuri asfaltate, fără trotuare modernizare, fără locuri de parcare amenajate sau fără iluminat stradal eficient.
Un astfel de obiectiv este și acela care vizează modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale din zona Tineretului, unul dintre cele mai mari și importante cartiere rezidențiale ale municipiului Lupeni, proiect care potrivit primarului Lucian Resmeriță, se află acum într-o etapă finală de implementare. Lucrările au început aici încă din 2019, însă pentru a reuși modernizarea completă a întregului cartier, Primăria Lupeni a cuprins această zonă într-un proiect amplu, finanțat din fonduri europene, pentru care au fost atrași bani europeni în cadrul Axei nr. 13 din cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020.
”Este vorba în acest caz despre un proiect complex care vizează, pe de o parte, reabilitarea și dotarea Grădiniței de pe strada Viitorului, cunoscută drept ”Grădinița Viitorului” iar de pe altă parte, reabilitarea infrastructurii de acces către această unitate educațională, pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați din arealul acestei grădinițe, respectiv drumuri, străzi și alei pietonale din jurul grădiniței, respectiv aleea și spațiile verzi dintre străzile Tineretului și Viitorului”, explică primarul Lucian Resmeriță.
Grație fondurilor semnificative accesate în cadrul acestui proiect, au fost posibile realizarea unor investiții mari în modernizarea infrastructurii din acest cartier, lucrările aflându-se în prezent, într-un stadiu avansat de execuție, fiid aproape de finalizare. ”În prezent lucrăm la tot ceea ce înseamnă asfaltarea de străzi și trotuare în cartierul Tineretului, fiind cuprinse aici toate străzile și aleile dintre blocurile de locuințe. Sunt realizate, în același timp, rigole de scurgere pentru apele pluviale, sunt montate dale înierbate în jurul blocurilor, destinate parcării autoturismelor riveranilor, sunt reabilitate zonele verzi și, în plus, se realizează lucrări în modernizarea și eficientizarea iluminatului public. Am promis cetățenilor din cartierul Tineretului că vom realiza acest set de investiții și ne ținem de cuvânt”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta își exprimă speranța că, dacă vremea va continua să fie favorabilă, proiectul privind modernizarea infrastructurii din cartierul Tineretului vor fi încheiate cu succes în acest an.