Începând cu 2015, la inițiativa comună a European Microfinance Network și Microfinance Center, în mai multe țări europene se sărbătorește Ziua Europeană a Microfinanțării. Inițiativă a luat ființă la nivelul Uniunii Europene cu scopul de a promova organizațiile de microfinanțare (de tip CAR) și importanta contribuție pe care acestea o au la ameliorarea sărăciei, a incluziunii financiare și la sprijinirea micro-antreprenorilor.
În România, prima ediție a acestui eveniment a fost marcată în anul 2023 când Asociația CAR Regiunea Vest, împreună cu Rețeaua Europeană de Microfinanțare au inițiat un simpozion internațional, cu prezentarea unor activități de bune practici derulate la nivelul Caselor de Ajutor Reciproc afiliate, acreditate să desfășoare activități de microcreditare antreprenorială.
”Ziua Europeană a Microcreditării” va fi marcată și anul acesta, sub genericul ”EMD 2023 – Investind în viitor: Strategii financiare pentru a sprijini tinerii antreprenori”, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația CAR Regiunea Vest, care va avea loc luni, 6 noiembrie 2023 la sala de conferințe a Hotelului Werk din municipiul Hunedoara. Potrivit organiztorilor, acest eveniment va aduce la un loc invitați de seamă din România și din străinătate, inclusiv reprezentanți guvernamentali și tineri antreprenori. Împreună cu invitații, organizatorii își propune să abordeze, în cadrul acestui simpozion internațional, temele cheie legate de finanțarea tinerilor, un segment crucial al societății noastre.
”Încă de la începuturile sale, organizația noastră a militat pentru progresul caselor de ajutor reciproc din componența sa. A impus noi standarde, a făcut eforturi pentru digitalizarea activității și în ultimii ani pentru o bună reprezentare pe plan internațional. Totuși, toate demersurile făcute la nivelul AsCAR Regiunea Vest nu ar fi fost complete fără adoptarea standardelor europene în ceea ce privește finanțarea, guvernanța, adaptarea sistemului informatic și a celor mai bune practici în materie de micro finanțare. Acest lucru este dus la îndeplinire prin adoptarea a majorității CAR afiliate a Codului European de Bună Conduită, standard de excelență la nivel European. Intră în competența și datoria noastră să promovăm adoptarea acestui Cod și de către celelalte instituții afiliate pentru ca acestea să poată îndeplini cele mai înalte standarde în relația cu membrii lor”, arată ec. Ramona Petrucean, președintele Asociației CAR Regiunea Vest.
În cadrul acestei asociații sunt, în prezent, afiliate 26 de organizații de tip IFN, 183 de Case de Ajutor Reciproc care funcționează în zona de vest a țării, reunind peste 178.000 de membri.