Printre participanții la Salonul Internațional ”Pro Invcent” de la Cluj Napoca, unul dintre cele mai importante saloane de inventică din România, s-au numărat și reprezentanți ai Universității din Petroșani, studenți, masteranzi și doctoranzi care, împreună cu profesorii coordonatori au adus în atenție o serie de proiecte de inventică elaborate în cadrul activităților de cercetare de la instituția de învățământ superior din Valea Jiului.
Bilanțul proiectelor prezentate de Universitatea din Petroșani este pe măsura lucrărilor prezentate la acest salon, acesta fiind concretizat în 5 medalii de aur, alte 2 medalii speciale ”Pro Invent” precum și un premiu special al Facultății de Inginerie Industrială, Robotică și Managementul Producției de la Universitatea Politehnică din Cluj, care au fost acordate pentru proiectele prezentate de cercetătorii din Valea Jiului.
Invențiile prezentate la Salonul Internațional ”Pro Invest” de Universitatea din Petroșani s-au materializat, spre exemplu, într-un un dispozitiv de tip exoschelet care se aplică pe brațul drept și poate fi utilizat în diverse terapii de reabilitare a brațului, pentru refacerea mișcărilor naturale, o brățară care poate identifica starea de burnout a celui care o poartă, o aplicație care poate transpune diferite piese ori chiar persoane în holograme etc.