Visul săniorului petrilean Kevin Alecsa de a avea o sanie de competiție corespunzătoare pentru a face față unei competiții internaționale de anvergură, s-a împlinit. Comunitatea locală din Petrila și din Valea Jiului s-a mobilizat și, răspunzând apelului publică făcut de tânărul sportiv, fondurile necesare pentru achiziționarea unei sănii competitive, necesară pentru pregătiri și pentru concursuri, au fost adunate în timp util.
Ultimii 20.000 de lei, necesari pentru completarea sumei venite din subscripții publice, au fost acordați de administrația publică locală de la Petrila. Primarul Vasile Jurca l-a invitat la sediul Primăriei orașului Petrila pe tânărul sportiv și pe tatăl acestuia, pentru a le confirma că s-au adunat toți banii necesari pentru achizionarea saniei.
”I-am avut ca oaspeți, la sediul primăriei, pe sportivul petrilean Kevin Alexa, împreună cu tatăl său, care au venit să ne spună că au reușit să strângă suma necesară pentru achiziționarea unei sănii pentru a-și putea împlinii visul din copilărie, acela de a fi campion. Consiliul Local, prin Asociația părinților de la Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși, a contribuit cu suma de 20.000 lei și vreau să mulțumesc tuturor, precum și persoanelor fizice și firmelor care au sprijinit această cauză. Nu ne rămâne decât să îi dorim să obțină cele mai bune performanțe sportive în disciplina pe care o practică cu atât de mult entuziasm, sanie!”, a declarat primarul Vasile Jurca.
Săniorul Kevin Alecsa pleacă sâmbătă, 11 noiembrie 2023 în Coreea de Sud, la Gangwon, unde va reprezenta România în proba de sanie a Jocurilor Olimpice pentru Tineret.
Acesta speră să reușească un rezultat foarte bun, poate chiar să urce pe podiumul olimpic, iar drumul său spre succes este acum posibil datorită sprijinului primit din partea comunității petrilene, în achiziționarea unei sănii moderne, competitive. ”Mulțumesc frumos tuturor celor care m-au susținut, precum și domnului primar Vasile Jurca, pentru că fără ajutorul dumnealui n-aș fi reușit să strâng ultimii bani necesari pentru sania nouă. Sunt foarte fericit că am oportunitatea să particip la jocuri cu o sanie nouă, care va fi esențială pentru parcursul meu în această competiție și chiar să ajung cu ea pe podium. Pentru mine, jocurile olimpice sunt un alt nivel competițional, o nouă experiență, iar cu această sanie nouă, care este mult mai bună și care prinde mai multă viteză, șiare mai mare stabilitate, sunt motivat total să mă întorc acasă cu un rezultat care să vină ca o încununare a eforturile pe care toți oamenii le-au făcut pentru mine”, a declarat Kevin Alecsa.
Mult succes!