S-au scurs deja 15 ani de la fatidica zi de 15 noiembrie 2008, în care două explozii au răvășit subteranul minei Petrila, secerând viețile minerilor și salvatorilor pentru care această zi avea să le fie ultimul șut. Explozia din 2008 s-a produs în abatajul 431, la circa 950 metri în subteran. Cauza a fost o acumulare de gaz metan. Explozia a fost urmată, la patru ore, de încă una. Bilanțul a fost tragic: 13 morţi şi 15 răniţi. Atunci, și-au pierdut viata atât mineri, cât și salvatori minieri.
În memoria comunității locale din Petrila și a întregii comunități a Văii Jiului, tragedia de la Petrila este și astăzi la fel de dureroasă, în ciuda trecerii timpului. Tocmai de aceea, ploaie rece de toamnă care a căzut astăzi peste Valea Jiului nu i-a împiedicat să vină în curtea fostei Mine de la Petrila pe cei care au dorit să participe la slujba pe pomenire a minerilor decedați în această ultimă nenorocire care a marcat istoria de peste un secol și jumătate a Minei Petrila. De la conducerea Complexului Energetic Valea Jiului și până la reprezentanții Primăriei și Consiliului local al orașului Petrila, de la conducerea INCD-INSEMEX și până la reprezentanții societății civile din Valea Jiului, zeci de oameni au adus prinosul lor de recunoștință pentru jerfa celor 13 mineri căzuți în abataje, în memori lor fiind depuse coroane de flori la Monumentul Salvatorului Minier, ridicat aici de INCD-INSEMEX tocmai pentru ca acest trist eveniment să nu fie uitat niciodată.
Cu durere încă nemângâiată, cei prezenți au aprins o lumânare și au rostit o rugăciune pentru cei trecuți, la 15 noiembrie 2008, în eternitate, rostindu-le și de această dată, cu onoarea cuvenită, numele:
- Inginer Brad Iosif, inginer-şef producţie (44 ani),
- Inginer Holingher Doru, şef Sector I (39 ani),
- Stoian Vasile, miner, Sector I (38 ani),
- Măţan Adrian, ajutor miner front, Sector I (27 ani),
- Mateş Dan, sondor, Sector VI (35 ani),
- Moş Silviu, miner-şef schimb, sector I (36 ani),
- Şipoş Cristian, miner, Sector I (34 ani),
- Alecsa Marcel Alin, sondor, Sector VI (36 ani),
- Frăţilă Daniel, miner-şef de schimb, Sector VI (38 ani),
- Elekeş Attila, miner galerie, Sector VI (35 ani),
- Inginer Vişan Trandafir, adjunct-şef Sector I (40 ani),
- Puian Nicolae, miner-şef de brigadă (36 ani).
- Bâlbă Sorin Mihai, miner-şef brigadă, Sector IV
Victimele acestui accident dramatic au lăsat în urma lor părinți, frați, surori, soții și copii, vise frânte și amintiri dureroase. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca își amintește și acum tristețea și durerea acelei zile: ”Data de 15 noiembrie a fost una neagră pentru Petrila, dar și pentru întreaga comunitate a Văii Jiului. Dacă vă aduceți aminte, în acele momente în care s-a aflat că e explozie în Mina Petrila, jumătate din oraș era la mină. Toți așteptau să afle cine a murit. Veniseră copii, părinți, soții și sute de oameni. Tot orașul a fost atunci în doliu, pentru că fiecare om cunoștea pe cineva dintre cei decedați. Evenimentul acela a lăsat semnificații adânci în comunitatea noastră. În această zi solemnă, ne aducem aminte de de riscurile și sacrificiile implicate în munca minerilor și nu ne rămâne decât să-i păstrăm în memoria comunității pe toți cei ce au căzut jertfă pe altarul cărbunelui! Dumnezeu să îi odihnească!”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Tot în amintirea celor 13 mineri care au pierit în urmă cu 15 ani în adâncurile Minei Petrila a fost ridicat Monumentul Salvatorului Miner, un tribut adus de INCD-INSEMEX salvatorilor care au pierit atunci și tuturor salvatorilor care și-au pierdut viața, de-a lungul istoriei, în curajoase misiuni de salvare a ortacilor prinși în incidente similare. Și tot în amintirea minerilor salvatori, cu obiecte care au aparținut celor 13 eroi mineri comemorați astăzi, recuperate din adâncurile minei, a fost realizat Muzeul Salvatorului Miner, parte integrantă din Exploatarea Minieră Petrila.
Tragedia din 2008 de la Petrila a avut drept consecință și luarea deciziei de închidere a acestei exploatări miniere. Câțiva ani mai târziu, în toamna anului 2015, din Mina Petrila a fost extras ultimul vagonet de cărbune. Cea mai veche exploatare din România a fost închisă după 156 de ani de funcționare.
”Prețul plătit în vieți omenești a fost însă unul însemnat și este de datoria noastră, a celor de azi, să nu uităm jertfa minerilor de la Petrila, dar și de la celelalte mine din Valea Jiului. În memoria tuturor minerilor care au trudit în abataje și au plătit prețul suprem pentru a aduce la suprafață cărbunele, Exploatarea minieră Petrila se va transforma, iar incinta minei și clădirile sale istorice vor îndeplini un rol cultural, social, economic și educațional pentru generațiile care vin. Astăzi, ne plecăm frunțile în amintirea celor 13 mineri care și-au pierdut viața în urma exploziilor de la Mina Petrila din 2008, dar și a tuturor truditorilor din adâncuri care și-au pierdut viața în subteranele minelor din Valea Jiului”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele CJH.
În prezent, Consiliul Județean Hunedoara, prin demersurile făcute personal de președintele Laurențiu Nistor, este proprietarul a ceea ce ne-am obișnuit să numim Exploatarea Culturală Petrila. Un loc în care nu va mai muri nimeni, dar în care memoria celor care și-au pierdut viața în accidente miniere, în Valea Jiului, va fi veșnic omagiată! Iar eroii mineri nu vor fi uitați niciodată!
Dumnezeu să-i odihnească!