Legea pensiilor 2024: Ce este certificatul de viață și care pensionari vor trebui să îl depună de două ori pe an
Legea pensiilor 2024 va aduce o modificare care a generat tensiuni atât în Parlament, cât și în rândul cetățenilor români. Este obligatoriu ca vârstnicii să depună de două ori pe an un document fără de care nu pot intra în posesia veniturilor financiare aferente retragerii de pe piața muncii.
Ce schimbare a fost introdusă în Legea pensiilor 2024
O nouă modificare a Legii pensiilor 2024 a stârnit tensiuni în Parlamentul României, dar și în rândul vârstnicilor care primesc pensie lunară de la stat. Prevederea, ce va intra în vigoare pentru anul viitor, vizează pensionarii români care trăiesc în afara granițelor țării.
Semestrial, adică de două ori pe an, vârstnicii cu cetățenie română care locuiesc în străinătate vor trebui să depună un document fără de care nu vor putea intra în posesia veniturilor financiare lunare acordate de stat. Documentul va trebui depus până cel târziu pe 31 martie și 30 septembrie.
Documentul ce va trebui depus de două ori pe an de către pensionarii din afara României
Este vorba despre certificatul de viață. Acesta este documentul pe care pensionarii români care locuiesc în afara României vor trebui să îl depună în fiecare an, începând din 2024, pentru a primi pensia. Reglementarea este obligatoriu, deci nimeni nu se va putea sustrage de la ea.
Cum se poate obține certificatul de viață
Documentul de viață poate fi obținut de la casa teritorială de pensii la care este înregistrată persoana vârstnică. Reprezentanții instituției vor avea obligația de a emite și transmite la adresa de domiciliu sau de şedere permanentă a pensionarului un exemplar al certificatului de viaţă.
Documentul trebuie să fie completat cu toate detaliile referitoare la beneficiarul pensiei nerezident până la data de 31 decembrie, respectiv până pe data de 30 iunie a fiecărui an.
Unde trebuie să semneze pensionarii din afara României documentul
Certificatul de viaţă poate fi transmis de către beneficiarul pensiei nerezident în România și din propria sa inițiativă, fiind obligat să semneze documentul în fața unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere permanentă, potrivit Legii pensiilor 2024.
Sursa – ziarulunirea.ro