Consiliul județean Hunedoara a activat comandamentul de iarnă pentru drumurile județene încă de la începutul lunii noiembrie, astfel încât gestionarea problemelor de trafic pe drumurile aflate în administrarea instituției să se facă în mod operativ și eficient.
În contextul avertizărilor meteo emise de ANM la finalul săptămânii precedente, angajații Serviciului Administrare Drumuri din cadrul Consiliului Județean Hunedoara au verificat, în cursul serii de sâmbătă, 18 noiembrie 2023, bazele operatorilor care intervin pentru a asigura deszăpezirea pe drumurile județene, în această iarnă. Au fost verificate stocurile de material antiderapant, precum și dotarea cu utilaje.
De asemenea, în zonele afectate de ninsori, utilajele au fost mobilizate pentru a îndepărta zăpadă de pe carosabil.
Ninsorile căzute în weekend, au adus primele intervenții ale utilajelor pe DRUMURILE JUDEȚENE aflate în administrarea Consiliului Județean Hunedoara. În acest week-end, la solicitarea dispecerului de serviciu sau în urma apelurilor telefonice primite la Dispeceratul de iarnă, operatorii au acționat pentru deszăpezirea drumurilor, în următoarele zone: DJ 668A Târsa, DJ 705A Sarmizegetusa Regia, DJ 686 Râușor, DJ 667A Cârnic, DJ 688 Bătrâna, DJ 685 Baraj Gura Apelor, DJ 761 Săcărâmb, DJ 687C Răchitova, DJ 664A Straja, DJ 666 Merișor, DJ 709H Jieț, DJ 709F Cabana Rusu. În cursul nopții de duminică/luni nu s-au înregistrat apeluri telefonice prin care să se solicite intervenția utilajelor de deszăpezire.
Având în vedere evoluția meteo din următoarele ore, reprezentanții Dispecaratului drumuri județene le recomandă conducătorilor auto să nu plece la drum cu mașina neechipată de iarnă. Pentru prevenirea blocajelor în trafic este nevoie de cauciucuri potrivite sezonului rece și lanțuri.
Toate problemele apărute în trafic pe DRUMURILE JUDEȚENE pot fi semnalate la Dispeceratul de iarnă, telefon 0737-553.971.
Utilajele vor acționa în funcție de Nivelul de intervenție stabilit prin acte normative.