În pachetul generos al investițiilor în infrastructura sectorului educațional, pentru care Primăria municipiului Lupeni a reușit să atragă fonduri europene nerambursabile în cuantum la fel de generos, lucrările de la așa numita ”Grădiniță a Viitorului” au fost unele care au reușit să schimbe în mod radical tot ceea ce presupune spațiul acestei instituții de învățământ preșcolar, adusă la cele mai noi standarde în acest domeniu la nivel european.
Numele acestei grădinițe pare astfel să fie unul predestinat, deoarece odată cu implementarea acestui proiect, standardele educaționale din cadrul acestei grădinițe le permite educatorilor, dar mai ales preșcolarilor, să deruleze aici activități cu un impact semnificativ în viitorul educațional al acestora. ”Modernizarea sistemului educațional reprezintă unul din obiectivele principale ale mandatului meu și privesc spre nevoile sistemului educațional nu doar ca primar, ci și ca dascăl de profesie și, de asemenea, ca părinte. De aceea, știu că viitorul copiilor noștri este în strânsă concordanță cu felul în care ne ocupăm de educația lor și, în acest context, mi-am propus să acord o atenție specială modernizării întregului sistem educațional din municipiul Lupeni. Sigur că acest obiectiv presupune fonduri semnificative, pe care nu le puteam asigura doar de la bugetul local și de aceea ne-am propus să atragem cât mai multe resurse financiare europene pentru a derula investițiile necesare în educație în municipiul Lupeni”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Nu mai puțin decât 10.762.112 lei au fost investiți pentru materializarea proiectului ”Grădinița Viitorului – Reabilitare și echipare grădiniță și reabilitare alei de acces la grădiniță în zona dintre străzile Viitorului și Tineretului”. Contractul de finanțare a fost semnat la ADR Vest încă din anul 2020, însă procedurile de selecție a antreprenorului au durat destul de mult iar lucrările au fost și ele complexe, ele vizând, pe de o parte, reabilitarea și modernizarea Grădiniței Viitorului, dar și o suprafață de 10.000 de metri pătrați din arealul acesteia, respectiv drumuri, străzi și alei pietonale din jurul grădiniței, în zona cuprinsă între străzile Viitorului și Tineretului.
În aceste zile, proiectul ”Grădinița Viitorului – Reabilitare și echipare grădiniță și reabilitare alei de acces la grădiniță în zona dintre străzile Viitorului și Tineretului” a fost finalizat cu succes, iar rezultatele implementării acestuia sunt vizibile și apreciate ca atare.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță arată că, în cadrul acestui proiect au fost duse la bun sfârșit, o serie de lucrări ample, de finețe, unele cu statut de pionierat în materie de tehnologie aferentă instituțiilor de acest fel din România. ”Reabilitarea, modernizarea și echiparea infrastructurii Grădiniței cu program normal din Municipiul Lupeni s-a făcut, în cadrul acestui proiect finanțat prin ADR Vest, prin realizarea următoarelor lucrări: reabilitarea si modernizarea clădirii la cele mai înalte standarde, astfel încât procesul educativ sa se desfășoare în cele mai bune condiții; amenajarea spațiului de joacă conform normelor europene pentru activități recreative; îmbunătățirea stării infrastructurii aferente căilor de acces; îmbunătățirea eficienței energetice a obiectivului prin lucrări de izolare termică a clădirii și reducerea costurilor cu energia; amenajarea spațiului de joacă, asigurand astfel condițiile cele mai bune pentru desfășurarea activităților educative prin dotările de ultimă generație. Dincolo de investițiile făcute în clădirea grădiniței, proiectul a cuprins, de asemenea, reabilitarea aleilor de acces la grădiniță, în zona dintre străzile Viitorului si Tineretului după cum urmează: mobilarea cu bănci a aleilor de acces la blocuri; realizarea unor treceri de pietoni bine semnalizate; realizarea semnalizării astfel încât să se asigure circulația pietonală și a bicicliștilor; realizarea unui sistem de iluminat în zona grădiniței care va folosi energia electrică captată de panourile fotovoltaice în perioadele de vacanță oferind opotunitatea de a avea în zonă un iluminat gratuit”, a explicat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta este primul proiect finalizat din seria celor destinate reabilitării și modernizării sistemului de învățământ din municipiul Lupeni la standarde europene, prin accesarea și utilizarea fondurilor europene. ”Întrucât îmi doresc să facem cât mai multe investiții în municipiul Lupeni, cu scopul dezvoltării localității noastre pe toate planurile, atât în domeniul educațional, prin modernizarea instituțiilor de învățământ și dotarea acestora cu echipamente moderne și performante, cât și în domeniul sănătății, al infrastructurii dar și a parcurilor și locurilor de joacă și de relaxare din ora, am depus, în toți acești ani, zeci de proiecte realizate împreună cu echipa din cadrul Primăriei municipiului Lupeni, la diferite instituții de finanțare, în special pentru accesarea de fonduri europene. Iată că deja începem să și culegem roadele acestei munci și prin implementarea tuturor acestor proiecte, ne dorim să oferim un grad ridicat al calității vieții cetățenilor din municipiul Lupeni. Vă asigur că și în continuare vom acționa în această direcție ”, a mai spus primarul Lucian Resmeriță.