Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva a devenit funcțională. Prin această investiție, SJU Deva se apropie tot mai mult de performanțele clinicilor universitare de top.
În cursul zilei de 23 noiembrie, în compartimentul care funcționează în cadrul Secției Cardiologie au fost internați primii pacienți. Compartimentul are 10 paturi, alocate din cele 45 ale secției, și formează un tot unitar împreună cu paturile din secție, Compartimentul de Cardiologie Intervențională și Cateterism Cardiac și Compartimentul Cronici.
„Compartimentul dispune de aparatură și mobilier medical complet noi, de înaltă calitate. Activitatea este desfășurată de personal calificat, medici cardiologi cu experiența și personal mediu desemnat, precum și personalul auxiliar necesar. Pentru menținerea calității superioare a îngrijirilor, toți angajații depun un efort de excepție în contextul complexității activității pe care o presupune această secție a spitalului”, a precizat dr. Constantin Blaj, șeful Secției Cardiologie a SJU Deva.
Realizarea acestei investiții este o premieră pentru județul Hunedoara și reprezintă o încununare a eforturilor conducerii Consiliului Județean Hunedoara de a le oferi pacienților cele mai bune condiții de tratament la spitalul din Deva. Compartimentul USTACC este găzduit într-un sector aflat în prelungirea Secției Cardiologie și este legat printr-un hol comun cu spațiul unde este amplasat angiograful, un echipament vital pentru realizarea de investigații și intervenții cardiologice de înaltă fidelitate.
„Sănătatea populației din județul Hunedoara este mai presus de orice. Consider că dacă avem cetățeni sănătoși, vom putea progresa ca județ. Am avut mare încredere în această idee a mea de a avea la Deva atât USTACC, cât și un angiograf de ultimă generație și iată că am reușit să le realizăm pe amândouă. Doar cu investiții masive, de la modernizarea spațiilor, până la dotarea cu aparatură și echipamente medicale noi, spitalul județean poate deveni o unitate sanitară performantă, care poate rivaliza oricând cu spitalele din marile centre universitare de la noi”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
La Spitalul Județean de Urgență Deva se efectuează deja intervenții (montare de stenturi) similare celor din spitalele aflate în centrele universitare. USTACC funcționează ca un compartiment de terapie intensivă, ceea ce asigură monitorizarea performantă a pacienților cu patologii cardiace grave sau care au suferit intervenții din sfera cardiologiei intervenționale.
Valoarea totală a investiției realizată din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara se ridică la 984.427,61 lei (TVA inclus), iar lucrările pentru amenajarea USTACC au demarat la finele lunii august 2022. La această sumă s-a adăugat o cofinanțare de 10%, în valoare de 5.778.000 lei, destinată achiziționării angiografului și altor echipamente necesare intervențiilor cardiologice specifice. Fondurile au fost alocate în luna mai 2022 prin hotărâre a Consiliului Județean Hunedoara, iar Ministerul Sănătății a asigurat diferența de bani pentru echiparea Secției Cardiologie a SJU Deva.