”Crinul de piatră” înflorește din nou, în decembrie, la Petroșani

Izvorât din talentul și pasiunea pentru muzică și folclor a tinerilor artiști din cadrul Asociației Culturale ”Lirica” din Petroșani și din ambiția remarcabililor profesori Jana și Tiberiu Coconeț de a aduce în atenția publicului din Valea Jiului, an de an, tineri artiști în cadrul unui eveniment artistic de excepție, Festivalul ”Crinul de piatră din Parâng” a ajuns în acest an în fața seriei de spectacole ce marchează a șasea sa ediție.

Evenimentul va avea loc în prima decadă a lunii decembrie, mai exact în zilele de 8, 9 și 10 decembrie 2023, de-a lungul a trei zile de spectacole-maraton, care se vor desfășura la Sala de Marmură a Primăriei municipiului Petroșani. Aici vor evolua, în fața unui juriu competent condus de prof. Tiberiu Coconeț dar și a publicului invitat să se bucure gratuit de acest eveniment artistic zeci de artiști, din Valea Jiului dar și din alte zone ale țării și chiar de dincolo de granițele acesteia, care-și vor disputa deja recunoscutul și apreciatul trofeu artistic ”Crinul de piatră din Parâng”.

Potrivit prof. Tiberiu Coconeț acest festival face parte din programul educațional ”Cultura la superlativ” derulat de Asociația culturală ”Lirica” în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani. ”Acest festival are drept scop promovarea calităților vocale, interpretative, artistice și creativ-muzicale ale tuturor artiștilor care urcă pe scenă și, în același timp, își propune să creeze o punte de legătură între artiștii din Valea Jiului, din România și din străinătate”, spune prof. Tiberiu Coconeț.

Mai mult, având în vedere că această competiție artistică se bucură și de atenția unui juriu format din oameni cu certe valențe în domeniul artei spectacolului, Festivalul ”Crinul de piatră din Parâng” constituie și un exigent examen artistic al tinerilor aspiranți la statutul de artiști, înscriși în număr mare la toate categoriile de concurs.

Dincolo însă de latura sa competițională, Festivalul ”Crinul de piatră” constituie și un veritabil spectacol artistic în care, pe lângă tineri interpreți de muzică populară, ușoară sau instrumentală, publicul îi poate urmări, în recital, pe artiștii laureaț la edițiile precedente, invitați să concerteze la ediția din acest an: Ramona Prisecaru, Rebeca Negoi și Elena Mojoatcă. Prezintă: Jana Coconeț și Tudor Sima.

Organizatorii, Jana și Tiberiu Coconeț vă invită să vă oferiți câteva ore pentru a fi alături de artiștii care fac posibilă minunea înfloririi, deja pentru a șasea oară în Valea Jiului, a ”Crinului de piatră”, pentru a vă bucura de recitalurile invitaților și pentru a-i susține și încuraja pe tinerii artiști care vor evolua în cadrul acestui festival.

De asemenea, Asociația Culturală ”Lirica” va fi prezentă și în acest an, ca de fiecare dată la sărbătorile comunităților locale din Valea Jiului, la sărbătoarea Zilei Naționale a României, într-un concert special, dedicat tuturor petroșeșenilor, pe data de 1 Decembrie 2023, în Parcul central ”Carol Schreter”.