Cu toată că evenimentele dedicate marcării Zilei Naționale a României din acest an nu au putut beneficia de finanțare din partea administrațiilor publice locale, constrânse în această direcție de ”ordonanța austerității”, la Lupeni sărbătoarea a fost una la fel de frumoasă ca în fiecare an. Asta pentru că o seamă de tineri și valoroși artiști ai comunității locale, dar și invitați de seamă din Valea Jiului au răspuns cu drag invitației lansate de primarul Lucian Resmeriță de a participa, cu statut de voluntari, în cadrul spectacolului oferit cetățenilor cu prilejul acestei mari și importante sărbători.
Foarte mulți au fost și anul acesta cetățenii municipiului Lupeni care au ales să petreacă sărbătoarea Zilei Naționale a României în mijlocul comunității locale, alături de edilii orașului și de invitați ai administrației publice, în cadrul unei mari petreceri care a avut loc în arealul celui mai frumos parc din localitate.
Pentru că o adevărată sărbătoare a națiunii române nu poate fi concepută fără folclor, fără cântec, joc și voie bună, de pe scena în aer liber amplasată în Parcul CAP din Lupeni au dat glas unui minunat cadou muzical pentru lupeneni, artiști valoroși precum Andrei Calotă, Andreea Lung și Formația, Bianca Crișan, Cipri&Denisa, Ansamblul folcloric ”Mesagerii Iubirii” (coordonat de prof. Mariana Peptenaru) și Grupurile vocale ale Clubului Copiilor Valea Jiului (coordonate de prof. Simona Ionașc). Copiii și tinerii din Lupeni au fost aplaudați la scenă deschisă pentru programul emoționant pe care l-au oferit publicului lupenean cu prilejul Zilei Naționale a României. Frumoaselor poezii și cântece populare și patriotice le-au dat glas, pe scena de la Lupeni: Adam Resmeriță, Răzvan Ionașc, Carina Manolescu, Camelia Fodor, Sofia Vlaicu, Alexia Vlaicu, Ianis Bolosin, Vlad Burlacu, Miruna Barna, Afina Cernat, Maria Râpă, Andreea Iacobescu, Roxana Iacobescu, Antonia Moraru, Daria Ghenea, Izabela Ianc, Roberta Maxer, Cristina Stoi, Anastasia Jitaru, Andreea Popa, Denis Andrei Simcelescu, Antonia Petrea, Ayana Fodor și Olguța Mircea.
Tot direct la inimile celor prezenți a pătruns și emoționantul discurs al primarului municipiului Lupeni, prezent la acest eveniment împreună cu familia, dar și cu o bună parte din echipa Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni, pe care o conduce. Acesta a arătat, în mesajul său cu prilejul Zilei Naționale a României, că unitatea este sentimentul cel mai valoros al românilor.
”De atâtea ori în istorie ca și în viața noastră de acum s-a văzut că, atunci când suntem uniți, reușim să facem foarte multe lucruri bune în viață. Din păcate, nu doar de-a lungul istoriei, dar mai ales în vremurile de astăzi, mulți sunt cei care au încercat să ne dezbine. E nedrept să vezi că au murit oameni pentru ca noi, românii să fim uniți și încă mai sunt mulți acei care vor să ne dezbine. Cred că este imperativ și obligatoriu astăzi să ne unim și să devenim acea Românie puternică pe care ne-au lăsat-o moștenire bravii noștri înaintași. Trebuie să fim uniți pentru că doar astfel vom putea să facem lucruri bune în țara noastră, în comunitățile noastre. Vă invit deci să facem cu toții în așa fel încât să iubim această țară, să ne prețuim valorile, să arătăm că am fost, suntem și am rămas români adevărați”, a spus, în discursul său, primarul Lucian Resmeriță.
La Lupeni, de Ziua Națională a României, nu doar primarul Lucian Resmeriță a vorbit de la ”microfonul oficial”, pentru că într-un demers spontan, dar deosebit de apreciat de oameni, ca prezentator al spectacolului Zilei Naționale a României, am crezut de cuviință că mai ales oamenii, cetățenii Lupeniului care au ales să petreacă această zi în marea familie a Lupeniului, trebuie, la rândul lor, să vorbească. Și au vorbit! Simplu, frumos, elegant și emoționant!
Felicitări, Lupeni! La mulți ani!