La Castelul Lupilor de la Chimindia, un alt obiectiv turistic de top al județului Hunedoara, finalul sezonului turistic al anului 2023 consemnează o creștere spectaculoasă a fluxului de turiști care au vizitat acest obiectiv în acest an, pentru a descoperi nu doar poveștile acestui fabulos castel medieval, ci și celelalte repere de interes care i s-au adăugat în acest an, de la parcul tematic de promovare a arhitecturii populare tradiționale (unic în regiunea Transilvaniei) și până la spațiul de joacă pentru copii (printre cele mai moderne și mai atractive de acest fel din județul Hunedoara).
Impulsionați de interesul tot mai mare al turiștilor din Transilvania, din întreaga țară dar și de peste hotare, pentru acest obiectiv turistic hunedorean, administratorii Castelului Lupilor au fost prezenți și la ediția din această toamnă a Târgului Național de Turism al României de la București, unde standul de prezentare s-a dovedit a fi unul apreciat de turiști. Nu doar materialele de promovare sau ofertele speciale au captat interesul vizitatorilor, ci mai ales modul prin care administratorii castelului au dorit să atragă atenția publicului.
”Am îmbrăcat, pentru acest eveniment, costume ale dacilor și am dus cu noi simbolurile acestui brav popor care a stăpânit pe meleagurile acestea: draconul – stindardul emblematic al dacilor liberi, cușma, cojocul și cosorul. Prezența noastră a captivat publicul de la București, care s-a arătat interesat să ne cunoască și să ne descopere, în sezonul viitor, și acasă, la Castelul Lupilor din inima străvechii Dacii. Îi așteptăm cu mare drag și așa cum am spus-o și la Târgul de Turism de la București, pregătim deja pentru sezonul anului 2023 multe surprize care vor face și mai atractiv acest obiectiv pe care-l dorim unul esențial pe harta turistică a bogatului județ Hunedoara”, a declarat Benjamin Cotan, administratorul Domeniului Turistic ”Castelul Lupilor” de la Chimindia.
La început de decembrie, Castelul Lupilor și-a închis porțile, temporar, până la primăvară. Însă , în cele trei luni de iarnă, aici se va lucra non-stop pentru pregătirea unor surprize de mari proporții pe care proprietarii domeniului turistic de lângă Deva și-au propus să le ofere turiștilor în viitorul sezon, care se va deschide la începutul lunii martie 2024. Despre acestea însă, vom vorbi într-un articol viitor.
Pentru a fi la curent cu toate noutățile privind proiectele turistice, istorice, educaționale și culturale ale Domeniului Turistic ”Castelul Lupilor” din județul Hunedoara, vă invităm să urmăriți și pagina oficială a facebook și instagram a acestuia.