luni, decembrie 11th, 2023
Aplauze, aprecieri și sprijin profesional și administrativ pentru Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” la 75 de ani de existență
Existența unui teatru într-o zonă cunoscută la nivel național mai degrabă pentru rolul său în economie și industrie, cum este Valea Jiului, a generat desigur curiozitate și pentru reprezentanți de seamă ai culturii teatrale din România, cu atât mai mult cu cât Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani a împlinit anul acesta 75 de ani de existență. Atrași de acest eveniment festiv, dar și de programul spectacolelor de anverguvă puse în scenă la Petroșani în cadrul ”Galei aniversare a Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” Petroșani”, o seamă de valoroși critici deCItește mai departe
Competiție de înot cu premii și bună dispoziție la Bazinul didactic de înot de la Vulcan
Finalul săptămânii trecute a fost unul plin de evenimente sportive care s-au succedat în municipiul Vulcan, cele mai multe dintre acestea avându-i drept protagoniști pe copiii și tineri pasionați de sport din această localitate. Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că au fost o serie de competiții sportive generice, dar și unele de tradiție, în care copiii Vulcanului au avut ocazia de a se întrece pe terenurile și în sălile de sport, la discipline precum fotbal, handbal sai înot. Spre exemplu, la Bazinul didactic pentru înot, circa 200 de copiii,CItește mai departe
Dedeman va deschide la Petroșani magazinul cu numărul 60 din România
Pe 15 decembrie, Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital 100% românesc, va deschide un magazin la Petroșani, județul Hunedoara, în strada Lunca, nr. 115. Acesta va fi cel de-al 3-lea magazin din Județul Hunedoara, după cele deschise la Deva și Hunedoara, și cel de-al 60-lea magazin Dedeman din România. Primul magazin Dedeman deschis de retailer în acest an este situat pe un teren cu o suprafață totală de aproximativ 28.650 mp, dintre care 11.000 de mp sunt alocați efectiv magazinului. Vor fiCItește mai departe
A intrat în vigoare noul mers al trenurilor. Aflați noul orar al trenurilor în Gara Petroșani.
Începând cu data de 10 decembrie 2023 a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor de călători din România, pentru anul feroviar 2023-2024. Prin stația CFR Petroșani circulă zilnic 26 de garnituri feroviare, din care unele doar sezonier. Dintre trenurile care opresc în gara din Petroșani, 8 sunt de tip Inter Regio (tren accelerat) iar alte 22 sunt garnituri Regio (tren personal). Tabloul de sosiri, plecări și garări în stația CFGR Petroșani, valabil începând din data de 10 decembrie 2023 poate fi consultat în tabelul de mai jos:
Boemia, spirit tânăr pe un tărâm vechi, ce se lasă descoperit de turiști, puțin câte puțin.
Boemia… O destinație cu nume romantic, cu iz de bere servită în pahare de cristal. Boemia…. Spirit tânăr pe un tărâm vechi, ce se lasă descoperit de turiști, puțin câte puțin. Boemia…. Așa cum am văzut-o de-a lungul câtorva zile fierbinți de vară. Primul contact cu fascinanta Boemie, această frumoasă zonă a Europei, l-am avut nu departe de granița sudică a Cehiei de astăzi, cu Austria, la Ceski Krumlov. Oraș medieval ale cărui rădăcini se pierd pe undeva prin secolul al XIII-lea, Ceski Krumlov este situat într-o superbă „potcoavă” muntoasăCItește mai departe
Momente memorabile de cultură, artă și spectacol la Gala aniversară a Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani
Au fost atât de multe și de valoroase evenimente care s-au succedat în ”Gala aniversară a Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, eveniment menită să ne amintească faptul că anul acesta se împlinesc 75 de ani de când această instituție joacă un rol esențial în viața culturală a Văii Jiului, încât oricât am încerca să rezumăm seria de spectacole și evenimente de mare anvergură care s-au succedat aici pe parcursul unei săptămâni, este practic imposibil să cuprindem totul doar într-un simplu articol de ziar. Cu pasiune și dedicație, echipa teatruluiCItește mai departe
O nouă ediție a ”Festivalului Crailor” va avea loc la Lupeni
Una dintre cele mai frumoase tradiții ale Sărbătorii Nașterii Domnului care se desfășoară de secole în Valea Jiului dar și în alte regiuni ale României, este vorba despre Colindul Crailor, își continuă tradiția și în acest an. La Lupeni, localitate în care este realizat deja de mai bine de două decenii un Festival al Crailor, evenimentul va fi organizat și anul acesta, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni și al firmei Comexim R SRL Lupeni. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță consideră, pe bună dreptate, că acest eveniment,CItește mai departe
O nouă, frumoasă și emoționantă ”Poveste de iarnă” a fost scrisă cu generozitate, pasiune și solidaritate în Valea Jiului
Cele mai frumoase povești sunt cele de iarnă, sunt cele ce stau sub semnul generozității, dăruirii și credinței că binele se întoarce întotdeauna la cel care-l face, cu bine. Pentru că atunci când bucuria de dărui nu este rodul unei strategii, ci pur și simplu un mod de viață, poveștile de succes cu oameni frumoși, cu tineri ambițioși, cu modele umane fabuloase sunt, de fapt, parte din viața comunității noastre. Este ceea ce trăim intens deja de câțiva ani buni și în comunitatea din Valea Jiului, în ”Povestea de iarnă”CItește mai departe
Noul pod peste Jiu de la Petrila a fost deschis circulației
Noul pod peste Jiul de Est, construit la intrarea în orașul Petrila, pentru a facilita legătura dintre drumul național Petroșani-Deva (DN66) și șoseaua de centură a orașului Petrila a fost deschis circulației rutiere sâmbătă, 9 decembrie 2023, cu câteva luni înainte de termenul prevăzut inițial. Pentru a marca acest eveniment care consemnează finalizarea cu succes a primului proiect realizat de către Consiliul județean Hunedoara în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, la Petrila a fost organizată o scurtă festivitate cu valoare de simbol, la care au participat președintele ConsiliuluiCItește mai departe