Finalul săptămânii trecute a fost unul plin de evenimente sportive care s-au succedat în municipiul Vulcan, cele mai multe dintre acestea avându-i drept protagoniști pe copiii și tineri pasionați de sport din această localitate.
Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că au fost o serie de competiții sportive generice, dar și unele de tradiție, în care copiii Vulcanului au avut ocazia de a se întrece pe terenurile și în sălile de sport, la discipline precum fotbal, handbal sai înot.
Spre exemplu, la Bazinul didactic pentru înot, circa 200 de copiii, elevi ai cursurilor de înot derulate aici de cei trei instructori s-au întrecut pentru titlurile puse în joc de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, în cadrul competiției intitulate ”Cupa Nemo” la înot, eveniment sportvi organziat pentru al doilea an consecutiv la Vulcan, sub egida ”Natație – Educație – Motivație”. Participanții au desfășurat activități specifice de înot, sărituri, activități tehnice și artistice și au concurat la o serie de 4 procedee de înot pe distanța de 25 de metri , respectiv crawl, spate, flutur și bras.
”Ne bucurăm să vedem că acest obiectiv pe care l-am inaugurat cu doar un an și ceva în urmă este unul care își atinge scopul. Ne-am dorit ca, aici, la Bazinul didactic de înot, în primul rând copiii să fie cei care să vină să învețe să înoate, să facă sport și să înceapă chiar un drum spre performanța în această disciplină sportivă. Anul acesta, Cupa Nemo a fost din nou o reușită deplină. Bazinul a răsunat de glasul cristalin al copiilor, dar și de uralele de încurajare ale spectatorilor veniți să îi susțină pe copii! le mulțumim tuturor pentru participare și energie, așa cum le mulțumim și instructorilor Alin, Sebi și Simona pentru implicarea lor totală în acetivitățile de la Bazinul de înot din municipiul Vulcan. Felicitări, tuturor!”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Sigur că, fiind vorba despre un concurs, au existat și laureați, așa cum au existat și premii. Însă, după cum bine precizează primarul Cristian Merișanu, până la urmă toți participanții sunt câștigători, pentru că sportul înseamnă înainte de competiție, sănătate, așa cum înseamnă prietenie, voință, disciplină și satisfacție!