Una dintre cele mai frumoase tradiții ale Sărbătorii Nașterii Domnului care se desfășoară de secole în Valea Jiului dar și în alte regiuni ale României, este vorba despre Colindul Crailor, își continuă tradiția și în acest an.
La Lupeni, localitate în care este realizat deja de mai bine de două decenii un Festival al Crailor, evenimentul va fi organizat și anul acesta, cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni și al firmei Comexim R SRL Lupeni.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță consideră, pe bună dreptate, că acest eveniment, face parte deja din zestrea celor mai prețioase tradiții ale acestei comunități. ”Primăria și Consiliul local al Municipiului Lupeni, în colaborare cu firma Comexim R SRL Lupeni vor organiza Festivalul Crailor, în data de 16 decembrie 2023, de la ora 17,00 la Palatul Cultural ”Minerul” din municipiul Lupeni. Este datoria noastră să păstrăm acest obicei secular şi să încurajăm tinerii să ducă mai departe frumoasele tradiţii ale acestei zone minunate, Valea Jiului. Colindul crailor este cel care ne aduce vestea Naşterii lui Hristos, iar talentul colindătorilor şi frumuseţea colindelor ne aduc în suflet bucuria Sărbătorilor de Iarnă. Vă invit să vă bucurați de acest eveniment oferit în dar tuturor celor care prețuiesc tradițiile acestor locuri binecuvântate”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Evenimentul va fi precedat, în aceeași zi de 16 decembrie 2023, de o paradă a portului popular, la care vor participa colindătorii care vor evolua în cadrul festivalului.
Festivalul Crailor de la Lupeni va începe de la ora 17,00 și va fi dublat de un concert de colinde, susținut de valoroși și apreciați rapsozi populari hunedoreni, care vor concerta la Palatul Cultural ”Minerul” în cadrul acestui eveniment, colindători precum Ovidiu Olari, Bogdan Toma, Andrei Calotă și Andreea Popa. Iar așa cum se întâmplă de aproape un deceniu, organizatorii i-au încredințat subsemnatului prezentarea acestui eveniment de excepție.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile în sala de spectacol, iar accesul se face pe bază de invitații gratuite care pot fi procurate de la Palatul Cultural din Lupeni, zilnic între orele 10,00-13,00 de luni până vineri.
Foto: Arhivă