Administrația publică locală din municipiul Vulcan a consemnat miercuri, 13 decembrie 2023, un eveniment inedit care constituie, de altfel, o premieră în actul administrativ din această localitate. Practic, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului local, convocată pentru dezbaterea unor proiecte de hotărâre care necesitau adoptarea imediată, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu a semnat, în plenul Consiliului local, contractul de finanțare pentru un nou proiect de investiții publice, care aduce Vulcanului peste 2,2 milioane de lei pentru noi lucrări de asfaltare.
Este vorba despre un contract de finanțare guvernamentală prin care municipalitatea din Vulcan are la dispoziție fondurile necesare pentru asflaltarea străzilor Vasile Alexandri și Pinului, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
”Spre deosebire de procedurile cu care eram obișnuți până acum, cei de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nu ne-au mai solicitat prezența la sediul instituției din București pentru a semna documentele prin care ne sunt alocate noi fonduri pentru investiții în infrastructură, ci ne-au transmis documentul prin Poșta Militară, semnat deja de domnul ministru Veștea, cu solicitarea de a-l semna, la rândul nostru. Am considerat că este și corect, dar și de bun augur, să împart această veste bună pentru municipiul Vulcan cu membri Consiliului local, având în vedere că, până să ajungem la acest moment, am avut de adoptat cu sprijinul dumnealor, o serie de documente și hotărâri necesare pentru parcursul legislativ al acestui proiect al Primăriei municipiului Vulcan. De aceea, am ales să semnez contractul de finanțare în plenul Consiliului local și le mulțumesc consilierilor locali pentru tot sprijinul pe care l-au dat pentru obținerea acestei finanțări”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Acesta spune că, în baza acestui nou contract de finanțare, Primăria municipiului Vulcan are la dispoziție 2.242.344,72 de lei pentru a demara lucrările în cadrul proiectului care vizează modernizarea străzilor Vasile Alexandri și Pinului din municipiul Vulcan. Odată cu semnarea acestui document, administrația publică locală poate începe demersurile privind scoaterea la licitație a execuției acestui proiect, iar primarul Cristian Merișanu speră ca, în primăvara anului viitor acest nou proiect de investiții să fie implementat efectiv.
În același timp, primarul municipiului Vulcan spune că acesta este deja al treilea proiect semnat de administrația vulcăneană în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, după cele aflate deja în diverse etape de implementare, proiecte care au ca scop modernizarea străzilor din zona centrală a municipiului Vulcan, în jurul Primăriei și pe strada Romană până la intersecția cu strada Pinului, precum și a străzilor din zona Coloniei țărănești de la Sohodol. ”Deja am început lucrările la unul din aceste proiecte și am reușit să asfaltăm zona din jurul Primăriei, dar vremea ne-a obligat să suspendăm lucrările până la primăvară, când ele vor fi reluate pe toate șantierele care au ca scop modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale din municipiul Vulcan. Vestea și mai bună este că aceste trei proiecte nu sunt singurele pentru care avem finanțare. Tot pe PNI ”Anghel Saligny” urmează să mai semnăm, în perioada următoare, alte contracte de finanțare, care ne vor ajuta să modernizăm, total sau, după caz, parțial, străzile Șocănească, Valea Morii și Abatorului”, spune primarul Cristian Merișanu.
Acesta dă asigurări că, împreună cu echipa din cadrul Serviciului de Proiecte al Primăriei municipiului Vulcan se lucrează și la scrierea altor proiecte prin care administrația locală de la Vulcan să poată atrage fonduri guvernamentale și, mai ales, fonduri europene, pentru dezvoltarea localității.
”Iată că facem pași importanți înainte și acest nou contract pe care-l semnăm astăzi nu face decât să demonstreze că acționăm, în mod direct și decisiv pentru a aduce fonduri pentru investiții în modernizarea orașului nostru și nu implementăm doar proiecte ale altora, așa cum am mai fost acuzați de unii și alții. Avem, doar pe acest tip de programe guvernamentale, circa 14 milioane de lei pentru investiții în infrastructură atrași de echipa pe care o conduc, avem fonduri atrase și pe proiecte europene și anul viitor toate aceste fonduri vor avea corespondent în lucrări edilitare pe raza municipiului Vulcan. Încet, dar sigur, schimbăm în bine fața orașului nostru și încercăm să schimbăm în bine viața viața oamenilor din comunitatea Vulcanului. Iar împreună, vom reuși să facem tot ceea ce ne-am propus!”, a mai spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.