Atragerea de fonduri europene a constituit și constituie o prioritate pentru echipa de management a Universității din Petroșani. Rectorul instituției de învățământ superior din Valea Jiului, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu spune că, în acest sens, în ultimii ani s-au făcut progrese semnificative în accesarea banilor europeni și implementarea de proiecte de dezvoltare, atât pe partea de învățământ și cercetare, cât mai ales pe partea de investiții în infrastructura academică.
”Suntem în etapa de finalizare a proiectului POR de 3 milioane EURO, unde s-au finalizat lucrările care vizează creșterea eficienței energetice a corpului de învățământ C și s-au finalizat toate licitațiile pachetelor de aparatură pentru modernizarea celor 55 de laboratoare didactice și de cercetare din cadrul Universității, prevăzute în proiect. S-a finalizat, de asemenea, proiectul în valoare de 1 milion de lei vizează cresterea capacitatii de cercetare a Universitatii Petrosani prin investitii in infrastructuri de tip Cloud si Big Data. Continuăm mplementarea grantului pentru digitalizarea universității noastre, competiție finanțată din PNRR având un grant în valoare de 2,73 milioane de EURO. Acești bani vizează dotarea a 15 amfiteatre și a 11 laboratoare, instruirea cadrelor didactice și a studenților pentru a putea desfășura în viitorul apropiat activități didactice on-line, conform cerințelor ARACIS”, spune prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu.
Și în ceea ce privește oportunitățile de finanțare a programelor de pregătire universitară în cadrul unor instituții academice de prestigiu dijn diverse țări ale Uniunii Europene, Universitatea din Petroșani a reușit să acceseze resurse financiare importante pentru programele de tip Erasmus. Obiectivele participării în Programul Erasmus sunt axate pe: consolidarea atmosferei internaționale și creșterea vizibilității UPET la nivel european și global; întărirea colaborării cu universități europene și din afara Europei, precum și identificarea de noi parteneri; derularea de mobilități pentru studenți și mobilități de predare și formare pentru personal, ce va duce la creșterea caracterului internațional și calității procesului educațional și la impulsionarea cercetării. Atingerea acestor obiective va avea un impact semnificativ asupra modernizării procesului educațional.
”Finanțarea din fonduri Erasmus K131, destinat schimburilor între țările programului, pentru perioada 2022-2023, a fost în valoare de 510.000 Euro, din care au fost derulate pe parcursul anului universitar trecut 220 mobilități studențești de practică și studiu, precum și 55 de mobilități de staff. Mobilitățile pot fi desfășurate în oricare din cele peste 50 de universități cu care universitatea are încheiate parteneriate, precum și în cadrul alianței de universități europene EURECA-PRO. Pentru anul universitar 2023/2024, finanțarea în cadrul programului Erasmus a crescut la suma de 550.000 Euro, ceea ce va permit derularea unui număr de peste 290 de mobilități de toate tipurile în universități din străinătate”, spune rectorul Sorin Mihai Radu.
Prezența Universității din Petroșani în cadrul Consorțiului European Eureca Pro, dar și perspectivele pe care le deschid noile programe europene aferente viitorului exercițiu bugetar european, precum și oportunitățile din Programul pentru Tranziție Justă constituie și pentru anii următori ținte ale echipei manageriale a Universirății din Petroșani care-și propune să valorifice toate oportunitățile de finanțare europeană, națională sau regională/locală care vor fi disponibile.