Ultima expoziție de artă plastică de la galeria de artă a Castelului Ianza din Pentroșani din acest an s-a bucurat de un interes deosebit din partea publicului iubitor de artă din Valea Jiului, iar grație conferinței finale a proiectului ”Just Transition Groundwork” care s-a derulat în aceste zile la Petroșani, expoziția avut parte și de vizitatori din străinătate.
Pe undeva era firesc să se întâmple așa, fie și pentru faptul că pentru această expoziție președintele Fundației Ianza Art Intercultural, artistul plastic Sergiu Cristian Ianza, a ales să aducă în atenția publicului nu mai puțin de 17 dintre cei mai valoroși artiști plastici ai Văii Jiului, dar și 24 de artiști de artiști de pe întregul mapamond, care au vizitat acest lăcaș de cultură în ultimul deceniu.
Astfel, pe simeze au fost urcate lucrări de artă plastică de o largă diversitate, de la pictură și sculptură până la grafică și ceramică, ori de la fotografie la design, totul într-o simbioză artistică perfectă, reliefată în însuși titlul generic pe care Cristian Ianza l-a ales pentru această expoziție: ”Conexiuni artistice în Valea Jiului”. ”Inițial, am vrut să numesc această expoziție ”Ultima”, într-un fel de antiteză cu prima expoziție pe care am organizat-o la Petroșani sub egida Fundației Ianza Art Inter-Cultural, acum exact 10 ani, dar și pentru că această expoziție ar putea să fie într-adevăr ultima pe care o realizez în acest spațiu pe care, în ciuda tuturor strădaniilor mele, nu am puterea de a o salva de la degradare și, în consecință, am luat decizia de a o scoate la vânzare, cu speranța că se va găsi cineva să pună în valoare cumva această clădire emblematică a Petroșaniului ridicată de strămoșii mei. Pentru că de-a lungul ultimilor 10 ani, am avut bucuria de a găzdui aici foarte mulți artiști valoroși care au venit în taberele organizate de fundație și pentru că aici a fost un loc al conexiunilor artistice între creatorii și iubitorii de artă, am decis să dau expoziției numele ”Conexiuni artistice internaționale în Valea Jiului”, a declarat Cristian Ianza, curatorul expoziției.
Este emoționant felul în care Cristi Ianza a adunat aici o bună parte din ”crema” artiștilor plastici, tot așa cum de-a lungul timpului a adunat aici o întreagă pleiadă de prieteni, iubitori ai artelor, dar parcă nicicând nu a fost un așa mare aflux de public în această atât de primitoare galerie de artă ca la această expoziție de final de decembrie al anului 2023, iar pentru iubitorii de artă expoziția a constituit realmente un răsfăț artistic. Asta desigur și faptului că printre maeștri ai artelor plastice ale căror lucrări s-au regăsit pe simeze se regăsesc nume precum: Eugen Bencău, Angelica Pârvu, Petrică Birău, Lili Rub, Robert Humel, Francisc Nemeth, Simonel Bucur, Radu Chința, Cipriana Chința, Adrian Cerchez, Daniela Pașca, Dănuț Ban, Alexandru Tencariu, Andreea Oatu, Natalia Kovacs, Carol Gigi Nicolau și, desigur, Cristian Ianza, artiști remarcabili ai artelor plastice din Valea Jiului. Dar, în egakă măsură, și datorită faptului că expoziția prezintă și o serie de lucrări ale unor artiști de pe întregul cuprins al globului pământesc, precum: Abanos Simeon (Bulgaria), Peter Barnnet (Germania), Beungkun Sun Clemes (Coreea de Sud), Delgado Cristin Jorge (Argentina), Dordevic Obranovic Marijana (Serbia), Tudor Fabian (Moldova), Simion Făget (Canada), Monica Figus (Argentina), Granulor Edwin (Germania/Bosnia), Dragana Grujic (Serbia), Patricia Goodrich (SUA), Mahmoud Hesso (Siria/Suedia), Christina Iliopoulou (Grecia), Lucian Juncu (Moldova), Ivan Kanchev (Bulgaria), Dragana Knezevic (Serbia), Keshav Malla (Nepal/Franța), Gerd Messeman (Germania), June Gabi Michel (Germania), Constantin Migliorini (Italia), Milena Mladenova (Bulgaria), Sergiu Plop (Moldova), Fidias Vasquez (Ecuador).
Expoziția ”Conexiuni artistice internaționale în Valea Jiului” este cea mia complexă dintre evenimentele cultural-artistice de acest fel organizate la Petroșani, sub egida Fundației Ianza Art Inter Cultural.