Locuitorii din cele trei municipii ale Văii Jiului vor avea ocazia de a petrece finalul anului 2023 și de a întâmpina noul an 2024 în centrul localităților Lupeni, Vulcan și Petroșani, unde autoritățile administrațiilor locale organizează ”Revelionul 2024”.
Spectacolele de Revelion vor începe, în fiecare dintre aceste localități de la ora 23,00 și se vor încheia după miezul nopții cu tradiționalul foc de artificii, pe care fiecare dintre cei trei primatri îl promit a fi unul de neuitat.
La Lupeni, Revelionul în aer liber va avea loc, potrivit primarului Lucian Resmeriță, în Parcul CAP, locul de întâlnire al oamenilor din Lupeni la fiecare moment important din viața comunității. Aici, vor urca pe scenă, începând cu ora 23,00 renumiții rapsozi populari Nelu Ban Fântână și Robert Târnăveanu.
Reputatuil solist de muzică populară Robert Târnăveanu va fi prezent în spectacolul din noaptea de Revelion și în municipiul Vulcan, unde Relevionul în aer liber va avea loc, după cum precizează primarul Cristian Merișanu, pe Bulevardul Mihai Viteazu, în zona Primăriei municipiului Vulcan.
La Petroșani, administrația locală condusă de Tiberiu Iacob Ridzi aduce în atenție, și în noaptea de la cumpăna anilor, o seamă de tineri talentați, membri ai Ansamblului Cultural ”Lirica”, coordonat de prof. Tiberiu Coconeț. Astfel, pe scena din fața Casei de Cultură ”Ion Dulămiță” din Petroșani vor urca, la spectacolul Revelionului, tinerii artiști: Lucaci Mihai Păvăloiu, Alexia Maria Cazan, Alina Tamaș, Antonia Niculcioiu, Sara Văduva, dar și Natalia Mercaș, Ovidiu Dobre, Andreea Șilochi, cu toții acompaniați de Ansamblul ”Piatra Crinului din Parâng”. Prezintă: Jana Coconeț.