Au venit foarte mulți oameni la prima zi de audiențe din anul 2024 la Biroul teritorial din Petroșani al Consiliului județean Hunedoara, semn că aceștia au încredere că problemele pe care le semnalează pot fi rezolvate de adminstrația județeană. Ca de fiecare dată, aceștia au avut parte de atenția adminisratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, care recunoaște că pentru toate problemele semnalate cu bună credință de cetățeni se caută soluții, chiar dacă de multe ori acestea nu intră îm sfera de responsabilitate a Consiliului județean.
Dincolo de dialogul deschis cu cetățenii, atenția Consiliului Județean Hunedoara pentru Valea Jiului rămâne la cote ridicate și în 2024, an care va consemna câteva repere investiționale cu impact pozitiv în viața comunităților din această regiune.
Spre exemplu, după cum evidențiază administratorul public al CJH, Costel Avram, ”împreună cu Ștefan Feszner și Aurelian Nicola, cei care se ocupă în Valea Jiului de societatea Green Line, am discutat despre evoluția acestui proiect, pe care am reușit să-l aducem în 2023 într-un parcurs optimist și am convingerea că lucrurile merg în direcția bună astfel încât dorința noastră ca autobuzele electrice să circule în Valea Jiului de la 1 iulie 2024, iar societatea Green Line să fie funcțională, se vor îndeplini.” În plus, implementarea cu succes a acestui proiect va aduce și o serie de investiții semnificative în reabilitarea unor drumuri din localitățile Văii Jiului și construcția de stații de autobuz moderne care vor aduce un plus în structura urbană a acestora.
Consiliul județean Hunedoara anunță vești bune și cu privire la Ansamblul istoric ”Mina Petrila”, unde etapele premergătoare demarării unor investiții majore sunt acum elaborate. ”Zilele acestea vor fi scoase la licitație serviciile pentru întocmirea PUZ-ului și PT-ului pentru investițiile care se vor derula la fosta mină Petrila, pe care într-un termen cât mai scurt posibil, ne propunem să o transformăm într-un centru cultural modern și un obiectiv turistic de interes național, dar în același timp ne preocupă valorificarea terenurilor pe care le avem acolo în perspectiva dezvoltării mediului economic”, spune Costel Avram.
Acesta a mai precizat că în 2024, CJH va continua să acorde sprijin proiectelor derulate de Apa Serv Valea Jiului, îndeosebi în ceea ce privește realizarea rețelelor de apă potabilă din stațiunile turistice Straja și Pasul Vîlcan.
Nu în ultimul rând, infrastructura de transport rămâne un capitol important în activitatea CJH pentru Valea Jiului și, așa cum evidențiază administratorul public al județului Hunedoara, s-a cam făcut ceea ce era de făcut, în acest an vor fi realizate investiții pe Programul Național ”Anghel Saligny”, unde pentru Valea Jiului, CJH a obținut resursele financiare pentru derularea unui proiect de infrastructură foarte important: asfaltarea DJ 672 de la Valea de Pești până sus, în munte, la limita cu județul Gorj. ”Am fost la Uricani, acolo unde administrația județeană derulează un alt important proiect de infrastrcutură, cu impact major în dezvoltarea turismului. Împreună cu primarul Dănuț Buhăescu, cu constructorul desemnat și cu șeful Ocolului silvic Lupeni am pus la punct ultimele retușuri ale proiectului de modernizare a DJ 672 C de la Valea de Pești spre comuna Runcu (jud. Gorj), care va fi modernizat pe sectorul de drum cuprins între DN 66A (în zona barajului Valea de Pești) și limita cu județul Gorj. Cert este însă că acest drum constituie nu doar o alternativă de acces a turiștilor din Valea Jiului spre Băile Herculane, cât mai ales o șansă mare pentru orașul Uricani în valorificarea potențialului său turistic de excepție. Am văzut deja în această zonă câteva cabane și pensiuni foarte frumoase și cred că, odată ce acest drum va fi asfaltat, el va deschide întreaga zonă a orașului Uricani pentru dezvoltarea activităților de turism. Iar pentru echipa președintelui CJH Laurențiu Nistor, susținerea comunităților în dezvoltarea turismului este un alt obiectiv asumat și îndeplinit”, a declarat Costel Avram.
Acesta apreciază că, dacă starea vremii nu se va schimba radical în următoarea perioadă, lucrările efective la acest drum pot să înceapă în circa 2-3 săptămâni.
Sigur că mai sunt și alte teme de interes pe care Consiliul județean Hunedoara dorește să le abordeze în acest an, cu referire la diverse aspecte ale dezvoltării Văii Jiului, care vor fi anunțate de conducerea administrației județene la timpul potrivit.