Coducerea CSM Deva a făcut anunțul oficial privind înființarea unei Academii de fotbal în cadrul acestui club sportiv. Anunțul a fost făcut de către Nelu Ardelean, președintele CSM Deva, la o întâlnire cu antrenorii grupelor ce copii și juniori din cadrul clubului susținut financiar de municipalitatea de la poalele Cetății.
Cu această ocazie a fost prezentat și noul coordonator al actulalului Centru de Copii și Juniori din cadrul CSM Deva, acesta fiind conf.univ.dr. Ionuț Stelescu de la Universitatea din Petroșani. În cadrul întâlnirii, conferențiarul universitar doctor Ionuț Stelescu, care are un CV academic dar și unul sportiv impresionant, fiind, printre altele, vreme de mai bine de 8 ani, colaborator al selecționerului Edward Iordănescu, le-a prezentat antrenorilor de la grupele de copii și juniori ale secției de fotbal de la CSM Deva conceptul de Academie.
Proiectul constituirii unei Academii de fotbal la CSM Deva este unul pe termen mediu și lung și își propune un salt calitativ al fotbalului hunedorean prin descoperirea, creșterea și promovarea de jucători talentați la prima echipă, prin metode de pregătire noi.
Primul pas este depunerea actelor necesare până în data de 8 martie 2024, CSM Deva având, la ora actuală, potențialul de a îndeplini condițiile necesare pentru a întruni punctajul ce îi dă dreptul de a avea o Academie de fotbal autorizată.
Activitatea efectivă a Academiei de fotbal din cadrul CSM Deva este preconizată a începe în toamnă, la debutul sezonului 2024 – 2025.