miercuri, ianuarie 31st, 2024
Ar putea fi declarată epidemie de gripă în România: Ce măsuri ar putea fi luate în spitale sau şcoli
Autorităţile ar putea declara mâine epidemie de gripă. Decizia va fi luată în funcţie de ultimele date de la Institututul Naţional de Sănătate Publică în privinţa îmbolnăvirilor. Datele privind cazurile de gripă raportate mâine de Institutul Național de Sănătate Publică ar putea aduce în primul rând noi reguli în unităţile medicale. Unele spitale deja glomerate au stabilit ca vizitele aparţinătorilor să fie reduse sau să fie suspendate. Atenție! Dacă va fi declarată epidemie de gripă sau situaţie epidemică, personalul medical trebuie să poarte cu stricteţe echipamentul de protecţie, astfel încâtCItește mai departe
Artistul fotograf Francisc Németh surprinde cu lansarea unui nou album de artă fotografică și o expoziție-eveniment
În aceste zile, artistul fotograf Francisc Németh a împlinit 80 de ani de viață. Dintre aceștia, nu mai puțin de 65 i-au fost însoțiți de pasiunea pentru fotografie. Este, în acest context, absolut firesc faptul că remarcabilul artist fotograf a decis să marcheze aceste evenimente din viața și cariera sa într-un mod similar celui prin care a marcat, anul trecut, cei 50 de ani de carieră în arta fotografică. Drept pentru care, în rememorarea momentului în care, cu 65 de ani în urmă, avea să facă pentru prima oară cunoștințăCItește mai departe
Bani cash din cardurile de energie: Care sunt condițiile de încasare a numerarului și care sunt actele necesare
O ordonanță pentru completarea articolului XLVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene a fost pusă în procedura de transparență de către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene. În cadrul acesteia se reglementează şi modul în care românii care au primit carduri de energie şi au achiziţionat lemne de foc potCItește mai departe
AVERTISMENT de la Fisc: Nu deschideți aceste emailuri și să transmiteți date personale. Mesaje FALSE în numele ANAF
Fiscul atenționează populația asupra unei noi campanii de mesaje false, transmise în numele ANAF, prin care contribuabilii sunt rugați să furnizeze informații privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societățile pe care le administrează sau la care lucrează. Mesajele sunt transmise de pe adresa de e-mail <[email protected]>. „Atragem atenția că această adresă de e-mail NU aparține ANAF!” avertizează Agenția Națională de Administrare Fiscală într-un comunicat transmis marți. Totodată, ANAF îi avertizează pe cei care primesc astfel de mesaje să nu le dea curs. „Reiterăm următoarele: Nu deschideți aceste emailuri, nuCItește mai departe
Cine sunt noii senatori de la Universitatea din Petroșani?
Universitatea din Petroșani se află în plin proces electoral în vederea desemnării noilor reprezentanți în forurile de conducere ale instituției de învățământ superior. Astfel, în cadrul sesiunii de vot din 30 ianuarie 2023 au fost aleși reprezentanții corpului academic și cei ai studenților, care vor face parte din structura noului Senat al Universității din Petroșani. În urma votului exprimat de cei îndreptățiți, Președintele Biroului electoral constituit în vederea alegerilor din cadrul Universității din Petroșani, conf.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu, a anunțat lista noilor membrii ai Senatului, care au fost validați. Din componențaCItește mai departe