Teren din partea statului pentru tinerii care vor să își construiască locuințe. Care sunt condițiile și documentele necesare
Tinerii de până la 35 de ani pot primi din partea statului teren pentru a-și construi locuințe. Suprafața poate fi cuprinsă între 250 de metri pătrați și 1.000 de metri pătrați, în comune și satele aparținătoare ale unităților administrativ-teritoriale.
Legea prin care li se acord teren gratuit tinerilor a intrat în vigoare încă din 2003, dar, înițial, aceștia puteau primi o suprafață cuprinsă între 250 mp și 500 mp. Începând cu 2013, însă, limita superioară a fost extinsă până la 1.000 mp.
”Suprafețele de teren care pot fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personala, potrivit prevederilor art. 1, vor fi cuprinse între 150 m2 si 300 m2 în municipii și sectoarele municipiului București, între 250 m2 si 400 m2 în orașe și între 250 m2 și 1.000 m2 în comune și satele aparținătoare unităților administrativ-teritoriale”, se arată în lege, potrivit agrointel.ro.
Teren gratuit de la stat pentru tinerii care vor să-și construiască o casă. Condiții de eligibilitate
Tinerii care pot primi loc de casă gratuit trebuie să aibă împlinită vârsta de 18 ani și să nu aibă mai mult de 35 de ani.
De asemenea, beneficiarii sunt obligați să înceapă construcţia casei în termen de un an de la data atribuirii terenului, dar și să o finalizeze în termen de maximum trei ani de la data obținerii autorizației de construire, cu respectarea reglementărilor de urbanism impuse prin autorizare. Se consideră data finalizării construcției, data procesului-verbal de recepție a lucrărilor, eliberat de Compartimentul urbanism.
Acte necesare pentru obținerea terenului de casă
Lista documentelor cu care solicitanții trebuie să se prezinte la primării pentru obținerea terenului pentru casă conține următoarele documente, cu mențiunea că Consiliul Local care poate solicita documente suplimentare, inclusiv dovada existenței resurselor financiare pentru construirea casei pe terenul primit de la stat.
- copie de pe certificatul de naştere al solicitantului şi al soţului/soţiei/copii, dacă este cazul. Pentru părintele singur care are în întreţinere copii se va depune o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că minorii se găsesc în întreţinerea acestuia;
- copie de pe actul de identitate al solicitantului şi al soţului/soţiei, dacă este cazul;
- copie de pe certificatul de căsătorie, dacă este cazul;
- declaraţia solicitantului, respectiv a soţului/soţiei, după caz, autentificată la notarul public, pe propria răspundere că nu deţine sau nu a deţinut în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe, atât în localitatea unde face solicitarea, cât şi în alte localităţi;
- dovada calităţii de salariat cu contract individual de muncă;
- dovada calităţii de asociat sau administrator societate comercială (certificat constatator eliberat de Registrul Comerţului);
- dovada calităţii de persoană fizică autorizată în baza O.U.G. nr. 44/2008/ certificat fiscal de la Administraţia financiară, copie certificat de înmatriculare;
- copie act de studii (diplomă);
- adeverinţă de la locul de muncă privind venitul net realizat de către solicitant și soţ/soţie, după caz, sau alte documente justificative care fac dovada veniturilor obținute din administrare/asociere societăți comerciale, PFA, II sau IF;
- certificat de atestare fiscală din care să rezulte că nu are datorii la bugetul local (solicitantul, soţul/soţia, după caz);
- extras de cont / preaprobare financiară / contract de finanțare din partea unei instituții bancare cu privire la faptul că solicitantul deține suma de minim 50.000 lei sau echivalent în euro / este eligibil pentru obținerea unui credit în vederea construirii locuinței, cu suma de minim 50.000 lei sau echivalent în euro;
- cazier judiciar soţ şi soţie;
- declaraţia solicitantului, autentificată la notarul public, pe propria răspundere, privind indicatorii de energie primară și emisii CO2 asumați la realizarea locuinței.
Dosarele cu cererile însoțite de toate documentele prevăzute se depun la Registratura primăriilor de pe raza localității unde solicitanții au domiciliul.
Sursa – ziarulunirea.ro