Marcarea, la 11 februarie, a Zilei Europene a nunărului de urgență 112, ne reamintește că o seramă de operatori STS, medici și asistenți, jandarmi, polițiști, salvamontiști, sunt prezenți în fiecare moment să răspundă, cu profesionalism și promptitudine, urgențelor noastre.
Unul dintre ei este Cristina, operatorul 112 din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara. Anul 2024 este deja al treilea an de când Cristina primește cele mai crunte vești prin intermediul numărului unic de urgență 112. Însă chiar dacă este femeie, reușeșete de fiecare dată să transmită stăpânire de sine celor cu care vorbește, dar și colegilor din subunități, pe care-i mobilizează spre locul intervențiilor.
”Nu e ușor să auzi la celălalt capăt al firului plânsete disperate, gemete de durere sau urlete asociate cu nepitința și nerăbdarea celor aflați în situații critice. Și nu poți zice că odată cu trecerea timpului te obișnuiești cu suferința. Poți zice doar că înveți, cu fiecare caz pe care-l întâlnești, să fii tot mai bun, mai perspicace și mai eficient. În dispeceratul 112 este o luptă con tinuă! Totul se desfășoară contracronometru. Fiecare cuvânt și fiecare decizie sunt esențiale. Echipajele operative trebuie să primească informații cât mai clare despre ceea ce s-a întâmplat pentru a interveni ca la carte. Iar pentru asta, atunci când discuți cu cei care sună pentru ajutor, trebuie să analizezi cu luciditate toate detaliile, să filtrezi și nu în ultimul rând să le insufli oamenilor, cum poți tu mai bine, speranța că totul va fi bine. Atunci când tu ești prima persoană care ia contact cu situația de urgență, simți că ai o mare responsabilitate în rezovarea ei și de aceea, bucuria misiunilor reușite este de nedescris”, spune Cristina, operatorul 112 de la ISU Hunedoara.
În anul 2023, în județul Hunedoara, au fost înregistrate 181.220 apeluri la 112. Dintre acestea, 102.427 au reprezentat urgențe și 78.793 – non urgențe. Iar Cristina și colegii ei a recepționat 36.902 apeluri, care au fost gestionate de către ISU SMURD.
Nu întotdeauna, din păcate, apelurile la 112 semnalează o urgență reală. Nu de puține ori, oamenii sună la 112 pentru diverse motive, care nu pot fi catalogate drept urgențe de nici un fel, dar care pot avea consecințe grave pentru cei al căror apel este pus în așteptare și care au cu adevărat o urgență. De aceea, Cristina și ceilalți operatori de la 112 să recomandă să sunați la numărul unic de urgență doar dacă sunteți într-o situație de urgență sau dacă aveți motive să credeți că cineva se află într-o situație de urgență.
O situație de urgență este cea în care sunt puse în pericol viața, proprietatea și/sau mediul și care necesită asistența imediată a echipajelor de ambulanță, poliție, pompieri, jandarmi, Salvamont sau SMURD. Apelurile non-urgente provoacă întârzieri în acordarea de ajutor persoanelor aflate în situații de urgență, acest lucru putând avea consecințe fatale. Apelarea nejustificată a numărului de urgență 112 poate costa viața unei persoane care are nevoie urgent de ajutor.
De asemenea, e bine de știut că apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără a avea o urgență ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz și se sancționează conform legii. Puteți ajuta la reduccerea numărului apelurilor nejustificate la 112 informându-vă familia și prietenii cu privire la utilizarea responsabilă a numărului unic pentru apeluri de urgență!