Floarea poeziei hunedorene, cu poeți din toate generațiile care au ținut să fie laolaltă și să-și facă cunoscute creațiile poetice, a fost prezentă joi, 22 februarie 2024, la Petroșani, pentru a lua parte la evenimentul cultural-literar ”Dor și drag de Dragobete”, organizat pentru al treilea an consecutiv aici, grație unui reușit parteneriat între Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” din Deva și Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara.
Astfel, foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani a fost locul de desfășurare al unui moment artistic conceput sub semnul Dragobetelui, o străveche sărbătoare românească închinată dragostei, care a inspirat mii de poeți, muzicieni, oameni de artă. Programul artistic a fost conceput în așa fel încât vers și muzică s-au îngemănat și au oferit celor prezenți momente de bucurie și de îmbogățire spirituală.
Încă din debutul manifestării, managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”, Ioan Sebastian Bara remarca faptul că poezia a fost, de milenii încoace, alături de muzică, modalitatea de a tălmăci în cuvinte, în imagini poetice dragostea, acest sentiment etern omenesc. ”Într-o lume în plină frământare, sărbătoarea de Dragobete este un excelent prilej oferit tinerilor de a lua contact cu un model cultural nealterat, pur, care să le aducă bucurie. Am organizat această sărbătoare de Dragobete presărată cu frumoase momente artistice, cu poezie și muzică, cu crearea unei ambianțe care să le amintească tuturor participanților că tradițiile noastre populare nu pier niciodată”, a declarat Ioan Sebastian Bara.
Celor prezenți li s-a oferit un frumos și bogat program artistic la care și-au dat concursul scriitori, actori, interpreți de muzică populară și clasică, adevărați creatori de frumos și de veritabilă spiritualitate. Versuri emblematice din lirica românescă de dragoste au fost interpretate, cu vădită bucurie și emoție, de actorii teatrului din Petroșani: Laurențiu Vlad, Oana Croșan, Simona Codreanu, Andrada Dobre și Robert Vladu (acesta din urmă fiind, de altfel, și apreciat poet), iar din lirica proprie au recitat poeții și scriitorii hunedoreni: Camelia Ardelean, Marioara Ardelean, Mihai Barbu, Elisabeta Bogățan, Ruben Bucoiu, Anca Ciolca, Mirela Cocheci, Ianina-Ulpia Cupșan Morar, Valentin David, Gelu Dobrescu, Dumitru Dumitrescu, Monica Dușan, Radu Igna, Sorin Micuțiu, Florentina Mitrică, Ileana Cornelia Neaga, Dorel Neamțu, Salvina Pașca, Elena C. Petruț, Gheorghe Pop, Maria Sângerean Sibioara, Miron Simedrea, Constantin Stancu, Victoria Stoian, Dumitru Tâlvescu, Ioan Vasiu, Robert Vladu.
Îndrăgitul solist de muzică populară Ciprian Roman, împreună cu grupul instrumental „Drăgan Muntean”, condus de prof. Gheorghe Cîlțea, a susținut un recital de cântece românești de dragoste sub genericul „Toate dorurile mele”.
Cvartetul Cuore a oferit în finalul programului un recital de piese de mare popularitate din literatura muzicală clasică și contemporană, piese puse și ele sub semnul eternului sentiment al iubirii. Artiștii instrumentiști Bianca Maria Pienariu (vioara întâi), Radu Stan (vioara a doua), Adrian Lazăr (violă) și Camelia Iakab (violoncel) au demonstrat din nou talentul și sensibilitatea cu care fac ca instrumentele lor să „vorbească” celor ce iubesc muzica de bună calitate.
În publicul numeros care a fost prezent la acest eveniment, din partea Instituției Prefectului județului Hunedoara, a participat subprefectul Constantin Fulga, care a avut frumoase cuvinte de apreciere la adresa acestei activități culturale menite să mențină vie tradiția unei străvechi sărbători românești. ”Inițiat în urmă cu doi ani de Sebastian Bara și Costel Avram, acest eveniment așează cultura hunedoreană la un nivel pe care poeții și scriitorii hunedoreni îl merită pe deplin și nu am decât să-i felicit pentru această inițiativă care face parte din ”Ofensiva culturală” demarată de echipa social-democrată a președintelui CJH Laurențiu Nistor. Am trecut prin stări de emoție deosebite, ascultând versuri de dragoste din lirica poeților huneodreni în lectura autorilor, iar recitalul de folclor al îndrăgitului nostru rapsod Ciprian Roman împreună cu grupul instrumental al Ansamblului folcloric ”Drăgan Muntean” (condus de prof. Gheorghe Câlțea) și, mai apoi, recitalul de muzică clasică al cvartetului instrumental ”Cuore” au dublat emoțiile unei seri cu adevărat de excepție. Mă bucur că asemenea evenimente de anvergură au loc la Petroșani, tot așa cum m-am bucurat să văd ce pleiadă de valoroși poeți și oameni de cultură are comunitatea noastră. Acest lucru mă determină să includ în programul meu politic, cu care le voi cere cetățenilor din Petroșani, încă o promisiune. Anume aceea că astfel de evenimente trebuie să aibă loc la Petroșani nu doar o dată pe an, ci măcar o dată pe lună! Pentru că, așa cum am constatat și acum, cultura este o temelie pentru dezvoltarea comunității”, a declarat subprefectul Constantin Fulga.
Cu toate că nu a putut fi prezent în acest an la evenimentul pe care l-a inițiat, împreună cu managerii Bibliotecii județene și, respectiv, Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara le-a transmis, la rândul său, un mesaj participanților. ”Chiar dacă alte responsabilități profesionale nu-mi permit să fiu astăzi împreună cu dumneavoastră la acest eveniment cultural, devenit emblematic pentru Valea Jiului și județul Hunedoara, vă asigur că, în suflet și în spirit, rezonez cu tot ceea ce sunt convins și știu că veți aduce în fața unui public care, asemenea mie, este realmente îndrăgostit de poezie. Salut inițiativa managerului Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, Ioan Sebastian Bara, de a aduna laolaltă, de data aceasta la Petroșani, o bună parte din creatorii de poezie din județul nostru, într-o zi premergătoare celei în care românii sărbătoresc Dragobetele. Nu încape niciun fel de îndoială asupra faptului că acolo unde este poezie este și dragoste, așa cum acolo unde este dragoste, poezia este prezentă negreșit. Într-un fel vă invidiez pentru că sunteți martorii acestei seri speciale, în care o pleiadă de oameni admirabili ai județului nostru se pregătesc să împletească poezia și dragostea cu muzica și folclorul, în cel mai frumos mod cu putință, dar am mulțumirea faptului că, împreună cu Sebastian Bara, am „nășit” în urmă cu doi ani acest eveniment cultural atât de apreciat în comunitatea noastră. Vă asigur că vor urma și alte evenimente similare, pentru că județul Hunedoara are poeți, scriitori, artiști valoroși, iar Consiliul Județean Hunedoara, prin „Ofensiva culturală” pe care echipa președintelui Laurențiu Nistor o derulează deja de câțiva ani buni, cu succes, are determinarea de a le crea cadrul necesar pentru a aduce momente de bucurie iubitorilor de cultură, în toate formele de exprimare a acesteia. Mă bucur nespus și de faptul că în reușita acestui proiect, instituțiile de cultură din subordinea Consiliului Județean Hunedoara, prin conducătorii lor, Sebastian Bara, Ciprian Roman și Irina Bodea-Radu, în cazul de față, colaborează cu evident succes și îi felicit pentru asta. Îl felicit, de asemenea, pe scriitorul Dumitru Tâlvescu, președintele Asociației Oamenilor de Cultură și Artă din județul Hunedoara, pentru meticulozitatea și dedicația cu care acționează pentru coagularea oamenilor de cultură din județul nostru”, a transmis Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
La finalul evenimentului, într-un gest de firească eleganță, managerul Biubliotecii județene, Ioan Se3bastian Bara împreună cu subprefectul Constantin Fulga au oferit, cu drag, tuturor doamnelor și domnișoarelor prezente la evenimentul organizat la Petroșani, o floare în semn de recunoștință pentru dragostea lor pentru poezie, pentru cultură, pentru frumos, dar și ca un semn că primăvara e tot mai aproape. Și că aceasta vine și cu promisiunea revederii creatorilor și iubitorilor de poezie din județul Hunedoara, într-un alt eveniment emblematic în activitatea Bibliotecii județene, ”Ziua Internațională a Poeziei”, care va fi celebrată și la Deva, pe 21 martie.