Prof.univ.dr.ing, Sorin Mihai Radu a fost ales din nou în calitatea de Rector al Universității din Petroșani

După două mandate îndeplinite cu succes la conducerea Universității din Petroșani, era într-un fel de așteptat ca prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu să fie ales în calitate de Rector al instituției de învățământ superior pentru un al treilea mandat.

Alegerile care au avut loc astăzi la Universitatea din Petroșani, la care au participat membri ai corpului academic și reprezentanți ai organizațiilor studențești au confirmat o victorie fără echivoc a prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, care a primit sufragiile unui număr de 114 votanți, în timp ce contracandidatul său, prof.univ.dr.ing. Eduard Edelhauser, a obținut doar 36 de voturi. Potrivit Biroului Electoral constituit pentru alegerea Rectorului Universității din Petroșani au mai existat 4 voturi anulate, iar alte 4 persoane cu drept de vot au absentat de la urnă.

În vârstă de 66 de ani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu este un produs 100% al Universității din Petroșani, instituție academică pe care a absolvit-o în 1983, ca șef de promoție. De altfel, tot aici avea să-și desfășoare aproape întreaga carieră profesională, după un scurt popas la IUMP Petroșani, după absolvire (între 1983-1985) și un intermezzo la Inspectoratul Școlar General al județului Hunedoara (unde a ocupat calitatea de inspector general, între 2009-2010). A parcurs toate etapele dezvoltării profesionale la Universitatea din Petroșani, de la statutul de asistent, până la cel de profesor universitar și conducător de doctorat. Din 2016 și până în prezent a ocupat funcția de Rector al Universității din Petroșani.

”Sigur că sunt profund onorat de decizia colegilor mei de a-mi acorda încrederea pentru a rămâne la conducerea Universității din Petroșani, pentru un nou mandat de Rector, în următorii 5 ani. Le mulțumesc pentru această încredere care, cel mai probabil, confirmă evoluția pe care Universitatea din Petroșani a avut-o în perioada primelor două mandate pe care le-am avut și care ne obligă, în mod categoric, să continuăm, în echipă, pe aceleași coordonate de dezvoltare a instituției noastre. Este adevărat că ne aflăm pe un trend favorabil, că avem în derulare deja o serie de proiecte, atât în domeniul activităților educaționale, cât și în cel al investițiilor, cercetării și internaționalizării Universității din Petroșani și am convinferea că vom face cu toți colegii front comun pentryu a valorifica această oportunitate”, a declarat prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, Rectorul Universității din Petroșani.

Validarea noului mandat de Rector al prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu va avea loc, mai întâi, în Senatul Universității din Petroșani, iar mai apoi va fi certificat prin Decizia Ministerului Educației, acesta urmând să-și preia noul mandat de Rector la începutul lunii martie 2024.