Asemeni anotimpului pe care-l sărbătorim în prima zi de martie, renaște și activitatea politică de la Organizația municipală PSD Petroșani. Astfel că, în ultima vreme, este tot mai vizibil faptul că, după o lungă perioadă de inactivitate politică, PSD Petroșani pare să se trezească la viață.
După ce președintele interimar Cristian Resmeriță, desemnat să reconstruiască această importantă filială a social-democraților din Valea Jiului, a organizat mai multe întâlniri cu membri ai organizației, totul culminând cu desemnarea candidatului pentru Primăria Municipiului Petroșani în persoana lui Constantin Fulga, respectat om de afaceri din Valea Jiului, în prezent subprefect al județului Hunedoara, sub coordonarea celor doi lideri, Organizația PSD Petroșani a început să aibă și alte tipuri de acțiuni, specifice sezonului și perioadei preelectorale.
În acest context s-a înscris și acțiunea desfășurată la Petroșani pe 1 martie 2024, când o parte a membrilor organizației PSD Petroșani au desfășurat o acțiune de stradă, în cadrul căreia au oferit mărțișoare tuturor doamnelor întâlnite, spre bucuria acestora, confirmată de zâmbetele și mulțumirile primite.
”Desigur că acest tip de activitate este unul specific, prin care se derulează interacțiunea oamenilor politici cu cetățenii. În același timp, pentru mine, este un mod de a le putea transmite doamnelor și domnișoarelor din comunitatea căreia îi aparțin, cu sinceritate și admirație, toate gândurile mele bune. An de an, întâmpinăm primăvara cu bucurie, cu încrederea că fiecare nou început deschide calea spre mai bine. Cu gândul atât la cele cărora le-am putut transmite astăzi aceste urări, dar și către cele pe care nu le-am întâlnit astăzi pe străzile Petroșaniului, dar cărora le port același profund respect, folosesc și acest prilej pentru a le dori o primăvară frumoasă, și senină, cu bucurie în suflet, cu fericite, speranță și încredere. La mulți ani, de 1 Martie!”, a spus Constantin Fulga.