vineri, martie 15th, 2024

 

Premii de fidelitate pentru familiile de aur ale anului 2024 de la Lupeni

Continuând o frumoasă tradiție, Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni au organizat marți, 12 martie 2024 o nouă ceremonie dedicată familiilor care, în acest început de an au aniversat sau urmează să aniverseze 50 de ani de viață de familie. Nu mai puțin de 11 astfel de familii au fost sărbătorite, în  prezența familiei, dar și a unor reprezentanți ai administrației publice locale în elegantul foaier al Palatului Cultutral ”Minerul” din Lupeni, un loc care trezește multe și frumoase amintiri celor premiați. Potrivit datelor de stare civilă, în primaCItește mai departe


”Avram Iancu – Puterea Dăinuirii”, un spectacol cât o lecție de istorie și patriotism la Lupeni

  Sigur că, într-o comunitate în care românismul, istoria și valorile acestuia, dar  și spiritul apartenenței la neamul românesc este unul așezat la loc de cinste, Lupeniul nu avea cum să nu aibă în vedere marcarea Anului Bicentenar Avram Iancu, an care marchează pe tot teritoriul țării aniversarea celor 200 de ani care s-au scurs de la nașterea ”Crăișorului Munților”. Eroul Național al Românilor, Avram Iancu a fost sărbătorit la Lupeni într-o primă manifestare cultural-istorică, în fața unui public numeros, care a umplut, ca de fiecare dată, sala Palatului CulturalCItește mai departe


O nouă zi de confruntări cu calificări în optimile de finală ale concursului ”Citești și câștigi!

O nouă zi de confruntări în optimile de finală ale concursului județean de cultură generală ”Citești și câștigi!” a avut loc joi, 14 martie 2024 la Deva. Evenimentul este organizat de Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”, în parteneriat cu ISJ Hunedoara și instituțiile de învățământ liceal din județ, cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara. În prima confruntare a zilei, s-au aflat faţă în faţă echipa Liceului Teoretic „I.C. Brătianu” Haţeg şi echipa Liceului Tehnologic „Retezat” Uricani. A fost o confruntare palpitantă, echipele fiind la distanţă de un punct în marea parte aCItește mai departe