vineri, martie 22nd, 2024
Mini-campus școlar ca-n filme la Școala gimnazială nr. 2 din Lupeni
Comparăm deseori infrastructura din sistemul românesc de educație cu ceea ce vedem, de regulă, în filmele occidentale și americane și nu o dată ne punem întrebarea dacă aceasta nu ar putea fi una similară și în țara noastră. Un posibil răspuns vine de la Lupeni, acolo unde autoritățile publice locale derulează deja, de o bună bucată de vreme, o serie de proiecte finanțate din fonduri europene, al căror scop constă tocmai în modernizarea unităților de învățământ. Progresul este deja vizibil la majoritatea școlilor gimnaziale, cu care Primăria municipiului Lupeni aCItește mai departe
Investiții ale Consiliului județean Hunedoara pentru digitalizarea unităților medicale
Două noi proiecte europene, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C7 – Transformare digitală, oferă Consiliului județean Hunedoara posibilitatea de a iniția noi investiții pentru sănătate, care se vor materializa de această dată în digitalizarea unităților medicale din subordinea Consiliului Județean Hunedoara. În acest scop, CJH a primit vestea că două proiecte depuse de administrația județeană în acest scop au fost declarate eligibile și urmează să fie finanțate în cadrul PNRR. Președintele CJH, Laurențiu Nistor, apreciază că digitalizarea spitalelor este o prioritate crucială pentru a asiguraCItește mai departe
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a participat la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, care a avut loc la București, în perioada 20-21 martie 2024. Întâlnirea a avut o ordine de zi consistentă și a fost prilej de întâlnire cu premierul României, Marcel Ciolacu, și cu o serie de miniștri din cadrul Guvernului României, cu alți demnitari, dar și cu reprezentanții consiliilor județene din țară. Potrivit președintelui CJH, Laurențiu Nistor, temele abordate au fost de real interes pentru consiliile județene și au vizat în principalCItește mai departe
La Apa Serv Valea Jiului, ”Ziua Apei” este în fiecare zi!
Element constitutiv al vieții, apa reprezintă o resursă extrem de prețioasă pe care avem datoria de a o prețui ca atare, așa cum avem obligația de a contribui, personal și colectiv, la protejarea mediului și conservarea resurselor de apă de care dispunem. La Apa Serv Valea Jiului, acționăm cu responsabilitate în această direcție, zi de zi și ori de câte ori avem ocazia transmitem comunităților pe care le deservim mesajul nostru: ”Apa este viață!” Adevărata valoare a apei este pusă în evidență, la nivel mondial, îndeosebi la început de primăvarăCItește mai departe