Vreme de mai bine de un secol, fotbalul a reprezentat și la Lupeni un spectacol sportiv plin de pasiune, de emoție, de fair-play și de neprețuite amintiri.
O parte dintre acestea au fost rememorate sâmbătă, 23 martie 2023 în cadrul unui eveniment de suflet, organizat de conducerea actuală a Clubului Sportiv Minerul Lupeni, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, eveniment menit să consemneze aniversarea celor 100 de ani care s-au scurs de la primul meci oficial într-un campionat de fotbal al acestei echipe care avea să joace, de-a lungul unui secol, un rol deosebit de important în viața comunității locale din Lupeni.
Sute de veterani ai fotbalului care și-au legat de-a lungul timpului numele de echipa Minerul Lupeni, dar și oficiali ai administrației locale, ai Asociației Județene de Fotbal, ai cluburilor sportive din municipiul Lupeni și numeroși suporteri au venit la această întâlnire cu istoria fotbalului lupenean. Bucuria reîntâlnirii cu sportivi care au scris istorie sub fanionul roșu-negru al CS Minerul Lupeni a fost una fără margini, îmbrățișările, strângerile de mâini, zâmbetele și chiar lacrimile de bucurie fiind tot atâtea repere ale unei reușite întâlniri sub semnul sportului cu balonul rotund, care a fost ”rege” al sporturilor în toți acești ani, și la Lupeni.
Împreună, aceștia și-au amintit de cei care, încă din 1914, au pus bazele fotbalului lupenean, la Sport Club Lupeni, primul club sportiv înființat aici de învățătorul Jozsef Dezmeri sau de fondatorii Atletic Club Lupeni, club sportiv înființat aici după Război, în 1919, la inițiativa inspectorului silvic Valer Bociat, cu sprijinul unor generoși sponsori precum Wilmos Schwartz, Francisc Fray, Vilmos Roth sau Alfred Kalman ori de Marcel Guldenfingen, Istvan Schuster și Janos Essen, fondatorii CS Minerul Lupeni.
Însă momentul principal al acestei aniversări centenare l-a constituit amintirea anului 1923, an în care echipa de fotbal din Lupeni, numită la acea vrene, Jiul Lupeni, avea să-și înscrie numele în prima ediție oficială a campionatului național de fotbal, jucând în districtul Arad, alături de echipele AAC Arad, CAM Petroșani, CS Vulcan, Gloria CFR Arad, , AMTE Arad, MTK Arad și ATE Arad. Câțiva ani mai târziu, în 1928, Jiul Lupeni avea să câștige acest campionat, calificându-se la turneul final al campionatului național, alături de alte 11 echipe câștigătoare pe regiuni, precum celebrele: Chinezul Timișoara, Colțea Brașov, Concordia Iași, Craiovan Craiova, DVA Galați, Mihai Viteazu Chișinău, Olimpia București, Polonia Cernăuți, România Cluj, Șoimii Sibiu și Stăruința Oradea, ajungând până în finala competiției.
Întreaga istorie competițională de 100 de ani a fotbalului lupenean a fost cuprinsă într-un rezumat excelent documentat și adunat într-o carte realizată de reputatul cronicar sportiv Genu Tuțu, cu sprijinul companiei Comexim R patronată de Emil Părău, cartea constituind, de altfel, unul dintre cele mai valoroase cadouri oferite participanților la întâlnirea jubiliară.
Într-o frumoasă reîntâlnire a jucătorilor, antrenorilor, conducătorilor, sponsorilor și suporterilor clubului Minerul Lupeni, din mai multe generații, evenimentul organizat la Lupeni cu prilejul acestei aniversări centenare a prilejuit autorităților locale ocazia de a-i prermia pe cei care, în toți acești ani, au scris istorie în fotbalul din Valea Jiului.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță (el însuși pasionat de sportul rege încă din perioada copilăriei, când împreună cu fratele său îl însoțeau la stadion pe tatăl lor, fostul primar Cornel Resmeriță, unul dintre cei mai înfocați suporteri și, mai apoi, susținători, ai fotbalului lupenean), a fost cel căruia i-a revenit plăcuta misiune de a înmâna diplomele de onoare și medalii aniversare unora dintre figurile emblematice ale fotbalului lupenean, fiind dublat în acest demers de ul alt pasionat suporter și susținător al sportului din municipiul Lupeni, Emil Părău. În rândul celor premiați s-au regăsit nume precum: Constantin Cătuți, Dorel Maria, Tiberiu Benea, Viorel Stancu, Toni Sedecaru, Mugurel Radu, Cornel Irina, Bogdan Spafiu, Claudiu Frumoca, Petre Zlate, Petre Popa, Ioan Dosan, Romulus Leca, Viorel Păuna, Ionel Popa, Sorin Bejan, Valer Nichimi, Toni Svedak, Traian ”jalon” Câmpean, Sebastian Noață, Adi Câmpean, Robert Cristian, Raul Cișmariu, Marius Szoradi, Ciprian Luca, Emil Lumperdean, Lucu Lumperdean, Ovidiu Brănețiu, Lucian Burchel, Tiberiu Csik, Flavius Boroncoi, Horațiu Lasconi, Dan Voicu, Nicolae Krautil, Vasile Ciulă, Ovidiu Tâlvan, Dumitru Teleche, Gigel Bană, Mihai Ciorea, Francisc Acs, George Neagu, Ovidiu Vezan și mulți alții.
Tot așa cum, într-un gest de onoare demn de toată admirația, la festivitatea de premiere a valoroșilor oameni de fotbal de la Minerul Lupeni, primarul Lucian Resmeriță a readus în atenție personalitatea probabil celui mai valoros om de sport al Lupeniului din toate timpurile, Carol (Piu) Creiniceanu, reprezentat la această întâlnire de suflet de soția și copiii săi, veniți special de la București. Similar, pe buzele tuturor a fost și numele altor oameni de sport de mare valoare, precum: Alfred Kalman, Vasile Lazăr, Ștefan Szoke, Tudor Paraschiva, Mihai Basarab, Petre Libardi, Gogu Tonca, ș.a.m.d. În memoria acestora și a tuturor celor care au trecut, între timp, în eternitate, a fost oficiat un Te Deum de către un sobor de vredinici slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.
”Este o mare bucurie pentru municipiul Lupeni, pentru noi toți, faptul că ați venit aici într-un număr atât de mare să sărbătorim împreună centenarul fotbalului lupenean, cei 100 de ani care s-au scurs de la momentul debutului acestei echipe într-un campionat oficial de fotbal. Suntem cu toții onorați de prezența unui număr atât de mare de valoroși oameni care au scris istoria fotbalului de la Minerul Lupeni. Vă aduc, tuturor, gândurile mele bune și salutări din partea tatălui meu care, chiar dacă nu a putut fi astăzi aici, a demonstrat de-a lungul anilor că a iubit și iubește foarte mult acest sport și căruia îi mulțumesc și eu că a reușit să-mi transmită această dragoste pentru fotbal. Mă bucur că, împreună cu administrația locală și mediul de afaceri local reușim să ținem sus stindardul acestui sport, atât de iubit de suporteri și atât de îndrăgit de sportivi. Întâmpinăm acest moment aniversar cu bucuria de a fi, astăzi, pe primul loc în campionatul în care jucăm și cu dorința ca, la finalul acestei ediții de campionat în Liga a IV-a să putem intra la barajul pentru promovare și să câștigăm dreptul de a juca, din ediția viitoare, în Divizia C. Sunt convins că întâlnirea cu dumneavoastră, sportivii valoroși care au scris istorie la Minerul Lupeni îi va ambiționa și mai mult pe cei care reprezintă astăzi clubul nostru pe terenul de fotbal către îndeplinirea acestui obiectiv. În încheiere vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru fotbalul lupenean, pentru bucuriile pe care le-ați adus suporterilor și pentru faptul că sunteți repere valoroase ale fotbalului românesc pe care le apreciem și respectăm ca atare”, a spus, în discursul său, primarul Lucian Resmeriță.
Dincolo de festivitatea de premiere a valoroșilor fotbaliști, antrenori, conducători de club ai Minerului Lupeni din toate generațiile, evenimentul prilejuit de centenarul competițional al fotbalului lupenean a fost dublat de un meci demonstrativ de fotbal, în care cei prezenți i-au putut revedea pe teren pe unii dintre sportivii a căror evoluție sub culorile Minerului Lupeni, de-a lungul timpului, a făcut ca acest sport să fie, cu adevărat, considerat drept ”sportul rege”, și aici, în municipiul Lupeni. Așa cum merită și trebuie să rămână și de acum înainte!
Tuturor, felicitări, succes și La mulți ani!