miercuri, martie 27th, 2024

 

Dezbateri privind fondurile europene destinate Văii Jiului, în Comitetul Director extins al ITI Valea Jiului

Comitetul Director extins pentru implementarea Inițiativei Valea Jiului s-a reunit la începutul acestei săptămâni la București. Primarii celor 6 municipii și orașe din Valea Jiului s-au întâlnit cu Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și proiectelor europene, dar și cu reprezentanți din peste 10 ministere, pentru a creiona cele mai bune strategii pentru dezvoltarea zonei din sudul județului Hunedoara. La eveniment au fost prezenți, de asemenea, cei 6 primari ai localităților din Valea Jiului (Vasile Jurca – primarul orașului Petrila, Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani, Nicolae Dunca – primarul orașuluiCItește mai departe


Acțiuni de deratizare și dezinsecție pe raza orașului Petrila

Primăria orașului Petrila informează că, în colaborare cu S.C. Sister Studio SRL, va desfășura o serie de acțiuni de deratizare și dezinsecție, pe raza localității, în perioada 29 martie – 5 aprilie 2024. Astfel, în perioada 29.03.2024-05.04.2024, se vor presta servicii de DERATIZARE (combaterea rozătoarelor) pe raza domeniului public al orașului Petrila. Produsul utilizat în cadrul lucrărilor de deratizare este: Rodex Wax Block. Antidot în caz de ingerare accidentală: Vitamina K1. De asemenea, în perioada 29.03.2024-05.04.2024, se vor desfășura lucrări de DEZINSECȚIE pe raza domeniului public al orașului Petrila. SubstanțeleCItește mai departe


Ziua Mondială a Teatrului, marcată în 2024, sub deviza: ”Arta este Pace”!

Ziua mondială a teatrului este marcată în fiecare an la 27 martie, în vederea conştientizării valorii teatrului în toate formele sale şi promovării activităţii comunităţilor de teatru în întreaga lume. Instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), Ziua Mondială a Teatrului a devenit un eveniment anual din 1962, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Institutul Internaţional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic şi a fost înfiinţată în 1948, la iniţiativa UNESCO. Ziua Mondială a Teatrului este una considerată și înCItește mai departe


PSD Lupeni demarează campania de strângere de semnături pentru alegerile locale de la 9 iunie

Organizația PSD Lupeni a demarat, în cursul zilei de miercuri, 27 martie 2023, acțiunea de strângere de semnături, necesare în vederea susținerii candidaturii pentru un nou mandat de primar al municipiului Lupeni a primarului social-democrat în execițiu, Lucian Resmeriță. Acțiunea este desfășurată sub directa coordonare a președintelului Organizației PSD, Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță. Acesta a informat că PSD Lupeni susține, în același timp, candidatura liderului Organizației PSD Hunedoara, Laurențiu NISTOR, căruia îi va acorda întregul sprijin în demersul său de a obține un nou mandat de președinte al Consiliului JudețeanCItește mai departe


La Petroșani s-a deschis un laborator de arte și ecologie

Este mai mult decât evident faptul că problema poluării cu deșeuri din plastic dar și de altă natură, a devenit una dintre cele mai mari de pe întregul mapamond. Probemele globale se rezolvă întotdeauna cu soluții locale. Este și crezul cu care au pornit la drum, într-un nou proiect finanțat prin AFCN un grup de tineri ingenioși și implicați din Petroșani și București, grupați în cadrul Asociației Urban Lab din Valea Jiului și Asociației Macaia din București. Proiectul își propune să atragă atenția asupra acestui subiect spinos pe c are-lCItește mai departe


Noi investiții publice contribuie la înfrumusețarea municipiului Vulcan

Poate și pentru că se apropie campania electorală, dar nu neapărat din acest motiv, lucrările edilitar-gospodărești, investițiile publice dar și derularea unor activități menite să contribuie la înfrumusețarea zonelor urbane ale municipiului Vulcan sunt, în această perioadă, mult mai intense și mai vizibile, fapt apreciat pe bună dreptate de cetățeni. Spre exemplu, după mai bine de trei decenii în care pe toate platformele electorale ale candidaților la Primărie s-a regăsit problema lipsei de asflat din zona ”kilometrului zero” al localității, acest subiect a fost definitiv închis de primarul Cristian Merișanu.CItește mai departe


Directorul Teatrului de Artă din Deva, Mihai Panaitescu, premiat la Gala UNITEM de la Chișinău

Peste 60 de oameni de teatru, actori, regizori, scenariști, critici de teatru, diverse personalități ale culturii și artei, dar și oameni politici susținători ai acestei artelor spectacolului, dar și mai multe instituții teatrale din Republica Moldova și din România au fost premiați luni, 25 martie 2024, la Chișinău, în avanpremiera Zilei Mondiale a Teatrului, în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Galei Premiile UNITEM. În rândul celor care s-au bucurat de ”Oscarul” Republicii Moldova s-a numărat și actorul și regizorul Mihai Panaitescu, directorul Teatrului de Artă din Deva. Senatul UNITEMCItește mai departe


Țara Hațegului rămâne destinație ecoturistică pentru încă 3 ani

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, această instituție a emis ordinul prin care a fost prelungit, pentru o perioadă de încă 3 ani, statutul de destinație ecoturistică al zonei Țara Hațegului. Destinația acoperă zece unități administrativ teritoriale din județul Hunedoara, respectiv: Hațeg, General Berthelot, Sălașu de Sus, Răchitova, Sântămăria-Orlea, Baru, Totești, Densuș, Sarmizegetusa, Râu de Mori. Situată în inima României, Țara Hațegului este una dintre cele mai interesante destinații turistice din țară. Zona oferă o experiență de călătorie unică și variată, cu o multitudine deCItește mai departe