Activitatea Casei de Ajutor Reciproc Unirea din Petroșani s-a înscris și în anul 2023 pe un trend ascendent la principalii indicatori de evaluare, potrivit raportului de activitate al Comitetului Director, prezentat la Conferința anuală a acestei instituții financiare, care a avut loc zilele trecute, în prezența delegaților CAR, dar și a unor valoroși invitați.
Președintele CAR Unirea Petroșani, dr.ec. Rodica Costandoiu a arătat că pe fondul tensiunilor manifestate pe piaţa financiară, generate de multiplele crize din perioada post-pandemie, dar mai ales al incertitudinilor specifice arealului ce cuprinde Valea Jiului, Consiliul Director al acestei instituții financiare a perseverat în menţinerea unui management performant, luând în dezbatere şi emiţând hotărâri privitoare la elaborarea, perfecţionarea şi aplicarea unor norme, instrumente şi proceduri de bună gestiune, de garantare, menţinere şi multiplicare atât a fondurilor sociale ale membrilor, cât şi cele proprii ale Casei.
Potrivit principalilor indicatori economici, prezentați de directorul economic ec. Violeta Ologu, în anul 2023, CAR Parângul a reușit să se păstreze într-un trend ascendent la aproape toate capitolele. Astfel, numărul total al membrilor CAR a crescut, depășind bariera cifrei de 4000 de membrii, al căror fond social a cunoscut și el o creștere de peste 1,5 milioane de lei față de anul precedent, ceea ce a condus și la o creștere semnificativă a fondului social deținut de fiecare membru. ”Cu toate că înregistrăm o ușoară scădere a numărului de împrumuturi acordate în 2023, față de anul anterior, valoarea acestora este mai mare, iar ponderea celor împrumutați este de peste 45% din numărul total al membrilor CAR. Chiar și așa, încurajăm membrii CAR să ia în calcul oportunitatea accesării de noi împrumuturi dintr-o paletă extrem de vastă de pachete pe care o oferim în condiții și cu dobânzi atractive, această activitate de creditare fiind una din sursele noastre importante de venituri, din care putem bonifica, an de an, fondurile sociale ale membrilor”, spune ec. Violeta Ologu, director executiv al CAR Unirea Petroșani.
Președintele CAR Unirea Petroșani, dr.ec. Rodica Constandoiu a arătat că, în egală măsură, în atenția Comitetului Director au stat și în anul 2023 activitățile de sprijin social, acestea constituind, de asemenea, un pilon important al activității acestei case de ajutor reciproc. ”Susținerea pe care o acordă casa noastră membrilor săi se concretizează în ajutoare nerambursabile oferite, respectiv pentru căsătorie, pentru nașterea unui copil sau pentru aniversarea căsătoriei (la 25, 40 și 50 de ani). Mărimea acestora depinde de vechimea membrului CAR și poate ajunge pana la 1.000 lei. Totodată, în cazul decesului membrului CAR (sau a soției/soțului ori a copilului), se acordă un ajutor nerambursabil care, de la 1 ianuarie 2020, poate fi de până la 4.000 lei, condiționat, de asemenea, de vechimea în CAR. Astfel, în anul 2023 au fost acordate 41 ajutoare în caz de deces și alte 70 ajutoare sociale conform prevederilor statutate”, arată dr.ec. Rodica Costandoiu.
Aceasta a mai precizat că un rol activ în obţinerea rezultatelor meritorii ale anului 2023 revine calităţii pregătirii si desfaşurării şedinţelor Consiliului director, arătând că marea majoritate a măsurilor stabilite de Consiliul director au avut aplicabilitate şi efecte benefice ȋn activitatea curentă, dar au fost orientate şi spre viitor, avȃnd un rol de previziune strategică. În acest context, merită evidențiat efortul depus de Comitetul Director al CAR Unirea Petroșani, alcătuit din: Rodica Costandoiu – președinte, Vasile Bâtoancă – vicepreședinte, Mihai Soceanu – secretar, Violeta Ologu și Violeta Szilveszter – membrii.
De altfel, acest lucru a fost reliefat și în alocuțiunea rostită în fața Conferinței CAR Unirea Petroșani de către ec. Paul Petreanu – directorul general al UTCAR Vest, cea mai mare asociație de case de ajutor reciproc din țara noastră, care a evidențiat atât rolul activ, politicile economice stabile și coerente, prudențialitatea și seriozitatea echipei CAR Unirea Petroșani, în raport cu proprii membri, dar și în cadrul asociației teritoriale UTCAR Vest din care face parte încă de la înființarea acesteia.
Similar, cuvinte de apreciere la adresa acestei instituții financiare a avut și ec. Angela Brașoveanu, directorul economic al Spitalului de Urgență din Petroșani care a arătat că, în rândul membrilor acestui CAR se numără o bună parte din salariații Spitalului, pentru care încrederea în această instituție financiară este, la fel ca și pentru celelalte categorii de membri, una maximă.
În opinia președintelui CAR Unirea, încrederea rămâne principalul pilon în jurul căruia este construită întreaga activitate a acestei instituții. ”Considerăm că un aspect deosebit de important este păstrarea încrederii membrilor Casei noastre în capacitatea acesteia de a asigura solvabilitatea, lichiditatea şi evitarea riscurilor specifice, parametri esenţiali pentru derularea normală a activităţii de creditare, obiectiv primordial al păstrării integrităţii patrimoniale. Managementul operaţional adoptat de Consiliul nostru director este direcţionat spre respectarea clauzelor Codului de bună conduită ȋn activitatea de microfinanţare. În raporturile cu membrii Casei noastre ne-am păstrat respectabilitatea, operativitatea şi cât mai deplina solicitudine faţă de cerinţele acestora, ajungându-se la onorarea împrumutului solicitat de regulă a doua zi sau chiar în ziua depunerii documentelor valide pentru efectuarea plăţii”, a mai spus dr.ec. Rodica Costandoiu, președintele CAR Unirea Petroșani.
Toate documentele supuse dezbaterilor în cadrul Conferinței anuale a acestei case de ajutor reciproc, privind activitatea anului 2023 și perspectivele anului 2024 au fost adopate de delegații la acest for de reprezentare, în unanimitate.