Finalul lunii martie 2024 consemnează și ultimele etape ale configurării noilor structuri de conducere ale Universității din Petroșani, după scrutinul electoral și, respectiv, concursurile care au avut loc aici, în perioada ianuarie-martie 2024.
Astfel, la data de 28 martie 2024, Senatul Universității din Petroșani a validat rezultatele concursului pentru ocuparea funcțiilor de decani ai celor trei facultăți componente ale instituției de învățământ superior din Valea Jiului. În urma evaluării programelor manageriale depuse de cei 6 candidați (câte 2 pentru fiecare facultate componentă a Universității din Petroșani), comisia de evaluare i-a declarat câștigători pe:
- conf.univ.dr.ing. Ilie Uțu – pentru funcția de Decan al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică;
- conf.univ.dr.ec. Imola Drigă – pentru funcția de funcția de Decan al Facultății de Științe;
- conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț – pentru funcția de Decan al Facultății de Mine.
Cei trei decani care vor conduce facultățile componente ale Universității din Petroșani pentru următorii ani, au îndeplinit această calitate și în mandatul precedent.
De altfel, la Universitatea din Petroșani, continuitatea a fost elementul central în jurul căruia s-au desfășurat toate etapele de re-configurare a echipei de management, întreaga echipă de conducere fiind, practic realeasă pentru un nou mandat. Astfel, în perioada 2024-2029 conducerea Univerrsității din Petroșani va fi alcătuită din: prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu – rector, prof.univ.dr.ing. Maria Lazăr – prorector, prof.univ.dr.ing. Dan Codruț Petrilean – prorector, prof.univ.dr.ec. Codruța Dura – prorector, conf.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu – președinte al Senatului academic, conf.univ.dr.ing. Ilie Uțu – Decan al Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică, conf.univ.dr.ec. Imola Drigă – Decan al Facultății de Științe, conf.univ.dr.ing. Csaba Lorinț – Decan al Facultății de Mine.