Consiliul județean Hunedoara pune sănătatea pe primul loc și a făcut asta prin fapte!
Ziua Mondială a Sănătății este dedicată tuturor celor care fac să funcționeze acest mecanism de salvare de vieți.
Medici, oameni de știință, echipe medicale, personal auxiliar, proiectanți și tehnici din zona dedicată investigațiilor etc. Iar atunci când vorbim de sistemul de sănătate, de foarte multe ori, nu realizăm câte mecanisme se pun în mișcare pentru salvarea unei vieți. În fiecare zi, există zeci de mii de oameni care sunt salvați, care primesc o nouă șansă la viață.
Orice mecanism poate fi îmbunătățit, orice sistem de sănătate are și lacune, dar asta nu-i scade importanța la nivel mondial.
În județul Hunedoara, autoritățile administrației județene au înțeles toate aceste lucruri, tot așa cum au înțeles că lor le revine misiunea de a fi nu doar simpli administratori ai sistemului medical, ci responsabili direcți de modul în care sistemul de sănătate și infrastructura spitalelor publice din subordine poate fi îmbunătățită. Cu această responsabilitate asumată, Consiliul județean Hunedoara a acționat în direcția înfăpturirii acestui deziderat.
Este și motivul pentru care președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor reamintește, cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, de investițiile în domeniul sănătății, despre care spune că reprezintă un angajament asumat față de locuitorii județului Hunedoara de a asigura o infrastructură medicală modernă și eficientă, care oferă servicii de calitate pentru toți pacienții. ”Anul trecut am finalizat programul de reparații capitale la Spitalul Județean de Urgență din Deva, am dat în folosință spații noi, am reușit, cu sprijinul Ministerului Sănătății să achiziționăm un angiograf, iar anul acesta am finalizat lucrările de modernizare și extindere a Unității de Primiri Urgențe. De asemenea, avem un compartiment modern pentru supravegherea pacienților cardiaci critici dotat cu echipamente de ultimă generație, o secție de pediatrie primitoare și programe de îmbunătățire a serviciilor oferite pacienților. Acum, la Deva se face cardiologie intervențională, lucru posibil până mai ieri doar în centrele universitare. Mai mult, în câteva zile vom inaugura și noul Laborator de Radiologie, modernizat și dotat printr-un proiect cu finanțare europeană. Privind spre viitor, ne concentrăm eforturile pentru a îndeplini noi obiective: construirea unei secții de Radioterapie, Oncologie și Hematologie, amenajarea unui heliport, extinderea actualei clădiri a secției oncologie care va deservi secția de Pneumologie și extinderea/modernizarea unor secții din cadrul SJU Deva. Sunt doar câteva dintre proiectele pe care, împreună cu echipa mea de la Consiliul Județean Hunedoara, le gândim și le pregătim pentru viitor”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Acesta precizează că administrația județeană acordă o atenție deosebită și celor două sanatorii de pneumoftiziologie de la Brad și Geoagiu, unde s-au derulat programe de reparații capitale și proiecte care vizează dotări cu aparatură nouă.
”În plus, investițiile în formarea și dezvoltarea personalului medical sunt esențiale pentru menținerea unei echipe medicale calificate și dedicate, capabilă să răspundă nevoilor și provocărilor din domeniul sănătății. Le mulțumesc tuturor celor care își desfășoară activitatea în acest domeniu, medici, asistenți, infirmieri, personal administrativ, atât din cadrul unităților medicale subordonate, cât și din întreg județul Hunedoara, multă sănătate și putere de muncă! Să prețuim sănătatea!”, a mai adăugat președintele CJH, Laurențiu Nistor, în mesajul său transmis de Ziua Mondială a Sănătății.Partajează asta: