În urmă cu 32 de ani, la data de 16 aprilie 1992, în baza legii nr. 69/1991 lua ființă Consiliul județean Hunedoara odată cu prima reuniune a forului administrației județene. Din componența primului Consiliu județean Hunedoara au făcut parte: Ladislau Farcaș, Valeriu Miclăuș, Aurel Anca, Virgil M. Dumitru, Gligor Hașa, Cristian Serafim Leucian, Florea Bereș, Sigismund Duma, Gheorghe Dreghici, Nicolae Jurca, Aurel Oprișa, Ioan Rob, Zoltan Fekete, George Nistor, Dragoș Vonica, Pompiliu Prip, Petru Mîrza, Gabriel Cristescu, Ladislau Eory, Petru Păsculescu, Mircea Grațian Rădulescu, Dumitru Florin Țurnă, Stelian Pușcașu, Ionel Iștfan, Ioan Bencovici, Cornel Burlec, Mircea Pătrînjan, Ovidiu Popescu, Sorin Mihai Szilaghy, Caius Mihai Apostu, Adorian Soare, Ioan Radu, Ioan Iliescu, Ioan Ovidiu Muntean, Dan Dănilă, Nicolae Păcurar, Petru Ișfan, Virgil Moroșan, Ioan Uifăleanu, Gheorghe Răileanu, Virgil Chiș, Alexandru Pop, Adrian Rovinaru, Ioan Nicolae Căpraru și Costel Alic.
În acești 32 de ani, instituția a cunoscut o dezvoltare permanentă și a devenit unul dintre pilonii administrației publice locale, onorându-și misiunea, valorile și viziunea asumate de-a lungul timpului.
”Acum, la împlinirea a 32 de ani de activitate, Consiliul Județean Hunedoara traversează cea mai prosperă perioadă de la înființarea sa, prin fondurile de dezvoltare atrase, prin proiectele de investiții pe care le derulează la nivelul județului Hunedoara și prin domeniile de interes public pe care le gestionează, împreună cu instituțiile din subordine. Se cuvine să mulțumim tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestei instituții, așa cum o știm noi astăzi, iar celor care nu mai sunt printre noi le aducem un omagiu și le datorăm recunoștința noastră. Împreună, am transformat Consiliul Județean Hunedoara într-o instituție solidă și respectată atât în Regiunea Vest, cât și în țară”, a transmis, cu acest prilej, Laurențiu Nistor, președintele CJH.
La Mulți Ani, Consiliul Județean Hunedoara!