Cea mai recentă premieră prezentată pe scena Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani (sâmbătă, 13 aprilie 2024, la doar câteva zile după premiera absolută de la Teatrul de Artă din Deva) ne-a adus în sala de spectacol, la recomandarea unuia dintre cei mai valoroși regizori contemporani de pe întregul mapamond, pentru a trăi emoțiile spectacolului ”Interludii” scrisă la începutul secolului XX de dramaturgul american Eugene O`Neill.
Piesă de referință a dramaturgiei universale, ”Strange interlude” i-a adus lui Eugene O`Neill un Premiu Pulitzer în 1928. Cu o viziune regizorală care, dincolo de replici și intrigă, încorporează mișcarea, dansul, muzica și pantonima, pentru a crea un spectacol modern care îmbină toate stilurile și genurile artei teatrale, spectacolul ”Interludii” montat de reputatul regizor Alexander Hausvater în coproducția Teatrului de Artă din Deva și Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani, șochează.
Șochează, în primul rând, prin strania poveste a Ninei, eroina principală căreia actrița Diana Dănilă îi conferă o aură specială. Nina evoluează de la o americancă obișnuită din New York, fiică a unui profesor universitar evreu, la o femeie care dăruiește iubire și se dăruiește pentru iubire, dincolo de conveniențe și cutume ale unei societăți puritane și dincolo de canoanele ierarhiei familiale și religioase. La prima vedere, destinul dragostei neîmplinite al Ninei aduce spectatorului senzația că se regăsește mai degrabă într-un tablou dramatic cehovian, decât într-o pasionantă poveste de dragoste în stil american. Nina își pierde în război logodnicul, aviatorul Gordon (interpretat de Lorin Presecan), după care se căsătorește cu Sam Evens (interpretat de Armand Crișan) doar pentru a-l respinge pe favoritul tatălui său, înnamoratul Marsden (interpretat de Daniel Cergă). Dorința sa de a avea un copil, pe care să-l poată iubi așa cum l-a iubit pe Gordon, este înăbușită la aflarea veștii că în familia soțului său există o boală mintală ereditară, veste adusă de mătușa lui Sam (interpretată de Cristina Lazăr). Speriată, Nina va accepta să avorteze, dar nu se împacă cu gândul că nu poate avea un copil și atunci îl convinge chiar pe tânărul doctor să-i facă un copil. În timp ce Nina va ceda, mai apoi, insistențelor doctorului Edmund Darell (interpretat de Aurelian Culea) devenindu-i acestuia amantă, copilul ei, Gordon jr (interpretat de Robert Vladu) se va atașa tot mai mult de ”tatăl” său Sam Evans. Peste ani și ani, după moartea lui Sam Evans, Gordon jr. își va găsi, la rândul său, fericirea în dragostea pentru Madeleine (interpretată de Viorica Bulgac), îndepărtându-se tot mai mult de mama sa, care nu-i încuraja sentimentele față de tânăra sa iubită. Practic, așa cum spune și regizorul Alexander Hausvater în sinopsisul spectacolului, scenariul urmărește trei generații diferite, care trăiesc în perioada tulbure dintre cele două războaie mondiale, generații ce definesc toate tipurile de relații dintre un bărbat și o femeie: violența și brutalitatea, în contrast cu pasiunea și romantismul.
”Viața e un teatru trist!”, gândești și îți vine să strigi după fiecare scenă. Și poate că asta ai și face, dacă nu te-ar întrerupe, absolut fabulos, interludiile cu mici scene de vodevil, cu muzică și dans, care pun într-o cu totul altă lumină cursul spectacolului, transformându-l într-un variete de Broadway, aducând în același timp în fața publicului talentul actoricesc dublat de cel muzical (mai ales la Roxana Olșanschi și Robert Vladu) sau coregrafic (la Simona Codreanu, Gianina Iconaru, Patricia Buraga sau Dumitru Stegărescu).
Sigur că, în cele din urmă, Eugene O`Neill nu-și dezminte originea și, în tipicul cel mai american posibil, aduce în fața publicului un așteptat happy-end. Tristețe și bucurie, deziluzie și speranță, dragoste și ură, sunt sentimente care se întrepătrund în acest spectacol tumultos, care neîndoielnic răscolește multora dintre spectatori un sentiment de deja-vu al unei vieți trăite asemeni personajelor din această tristă, dar atât de reală, poveste. O poveste despre oameni, despre sentimentele lor, despre zbaterile lor, despre deziluziile și speranțele lor. O poveste în urma căreia, așa cum o spune, clar și răspicat, regizorul Alexander Hausvater, fiecare dintre noi avem ca scop găsirea emoțiilor pe care trebuie să le utilizăm pentru a forma un cuplu care se iubește și care IUBIND – TRĂIEȘTE! Pentru că altfel, ce suntem noi, dacă nu doar niște particule infime, niște atomi în jocul Universului și în mâinile Creatorului?
Altminteri, un lucru este absolut evident: oricât și orice am spune despre spectacolul ”Interludii” de Eugene O`Neill și despre versiunea excepțională a regizorului Alexander Hausvater, cuvintele noastre nu sunt decât simple interludii, mai mult sau mai puțin reușite, între bucuria de a trăi emoția în sala de spectacol și plăcerea de a descoperi, noi înșine, iubirea.
