Anul acesta se împlinesc 22 de ani de când marele artist a plecat la cele veșnice, iar duminică, 21 aprilie 2024, de la ora 12:00, la biserica „Sfântul Nicolae” din satul natal, Poienița Voinii (de lângă Ghelari) și la Casa Memorială ”Drăgan Muntean”, va fi organizată o activitate de comemorare. Evenimentul este orgazziat de organizat de Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, în administrarea cărora se află acest complex muzeal dedicat apreciatului rapsod popular.
Potrivit reprezentanților DGAMPT Hunedoara, duminică, 21 aprilie 2024 la Casa Memorială ”Dragan Muntean” din Poienița Voinii se va desfășura evenimentul omagial ”Acasă la Drăgan Muntean”. În cadrul acestuia, pe lângă slujba de parastas de la Biserica ”Sf. Nicolae”, va avea loc și un simpozion cu tema ”Nici un dor nu-mi vine greu” (de la ora 12,30), după versurile unuia din îndrăditele cântece ale doinitorului Ținutului Pădurenilor. Vor fi invitați să conferențieze la acest eveniment reputatul etnolog hunedorean prof.dr. Rusalin Ișvănoni și apreciatul solist de muzică populară Ciprian Roman, discipol al lui Drăgan Muntean, în prezent director al Centrului de Cyltură și Creație Populară al județului Hunedoara.
Tot în cadrul acestui eveniment, va avea loc un emoționant recital folclorit susținut de rapsozii populari Ionel Coza, Bogdan Toma, Mariana Suciu, Alin Ienciu, Ana Anuțoiu, Maya Muntean, Dragoș Crăciunescu, Carmen Muntean și Antonia Muntean, sub genericul ”Din cântecele lui Drăgan”. Își dau concursul, de asemenea, membri Ansamblurilor folclorice ”Leleșana” și ”Cerbălana” care vor prezenta crâmpeie de dansuri populare pădurenești sub genericul ”Jocurile Pădurenilor”.
Participarea publicului la evenimentul ”Acasă la Drăgan Muntean” este liberăp și binevebită.
Doinitorul Ardealului a lăsat o moștenire autentică, zeci de cântece fiind cântate și apreciate și astăzi, iar multe dintre acestea vor răsuna din curtea casei memoriale, ca un omagiu adus lui Drăgan Muntean.
În avanpremiera acestui eveniment, în 18 aprilie la Casa Memorială ”Drăgan Muntean” din Poienița Voinii s-a derulat un alt eveniment de suflet, menită să marcheze, de această dată, împlinirea a 69 de ani de la nașterea valorosului rapsod popular hunedorean, care a dus faima Ținutului Pădurenilor în lumea largă. Cu acest prilej, au trecut pragul Casei Memoriale tinerii participanți la Festivalul – Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”, ediția a XI-a, evenimentul organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara, prin Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, care se desfășoară în perioada 18-19 aprilie 2024.
Într-o atmosferă plină de emoție, tinerii au putut admira obiecte de etnografie și artă populară, precum și diplomele și premiile obținute de-a lungul vieții de către doinitor. Participanții la acest moment au ascultat relatări ale celor prezenți, ale unor momente trăite alături de doinitorul Ardealului, chiar în spațiul Casei Memoriale, obiectiv administrat de Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara (DGAMPT Hunedoara).