La 22 de ani de la plecarea sa din această lume, hunedorenii continuă să-l omagieze pe inegalabilul doinitor al pădurenilor, Drăgan Muntean, căruia îi cinstesc memoria și îi prețuiesc moștenirea într-unul din cele mai frumoase și mai emoționate festivaluri de interpretare a cântecului popular de pe tot cuprinsul țării.
Sub aceste auspicii s-a desfășurat și în acest an Festivalul Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular ”Drăgan Muntean”, a cărui ediție cu numărul 11 a avut loc în aceste zile de mijloc de aprilie la Deva, în organizarea impecabilă a Centrului de Cultură și Creație al județului Hunedoara (condus astăzi de discipolul lui Drăgan Muntean, valorosul rapsod popular Ciprian Roman), cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara.
Zeci de tineri din toată țara, talentați și pasionați soliști vocali de muzică populară au evoluat pe scena acestui festival, acompaniați de Orchestra Ansamblului profesionist ”Drăgan Muntean” sub bagheta dirijorului prof. Gheorghe Câlțea, în fața unui juriu valoros condus de apreciatul realizator de emisiuni de folclor a Televiziunii Române, Elise Stan.
Iată care sunt câștigătorii ediției din acest an a Festivalului – Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”:
- Oprea Valentina Vasia – Olt – Trofeul „Drăgan Muntean”
- Lință Vlad Mihai – Hunedoara – Premiul I
- Cupșe Denis Daniel – Maramureș – Premiul II
- Popa Petronela – Suceava – Premiul III
- Bogdan Andreea Gabriela – Cluj – PREMIU SPECIAL
- Tirdea Ștefan Bogdan – Neamț – PREMIU SPECIAL
- Popescu Simina Maria – Gorj – PREMIU SPECIAL
- Aiacoboaie Sabrina Maria – Botoșani – PREMIU SPECIAL din partea ,,Asociației Pădurenilor”
- Anuțoiu Ana Teodora – Hunedoara – PREMIU SPECIAL din partea ,,Asociației Pădurenilor”.
Președintele Consiliului județean Hunedoara, Laurențiu Nistor și ministrul secretar de stat la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Lucian Rus au avut bucuria de a înmâna câștigătorilor însemnele succesului într-o competiție artistică în care câștigători au fost deopotrivă artiștii, publicul dar, mai ales, folclorul românesc. ”M-am bucurat să constat că tradiția este păstrată de tineri talentați care, prin cântec, ne amintesc cine suntem și cât de frumos și bogat este folclorul românesc. Drăgan Muntean a fost o voce autentică a Ardealului, un artist care a adus bucurie și mândrie în inimile noastre prin cântecele sale pline de emoție. Suntem onorați că, în semn de omagiu pentru acest hunedorean și român de excepție, la Deva reușim să găzduim unul dintre cele mai valoroase festivaluri folclorice din țară. Îl felicit pe hunedoreanul nostru, Vlad Lință, care a obținut premiul I, așa cum transmit felicitări tuturor participanților. De asemenea, mulțumesc și felicit conducerea Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, pe Ciprian Roman, orchestra și ansamblul profesionist „Drăgan Muntean”, pentru organizarea impecabilă. Mulțumesc publicului extraordinar! Drăgan Muntean va trăi întotdeauna în inimile noastre!”, a spus Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara.
Drăgan Muntean ar fi împlinit, în 18 aprilie, vârsta de 69 de ani, dacă în urmăp cu 22 de ani, într-o zi de 21 aprilie, bunul Dumnezeu nu l-ar fi chemat la dreapta Sa!