În anul 2024 se vor împlini 200 de ani de la nașterea marelui om politic și patriot român, Avram Iancu, figură emblematică a istoriei românilor. Cu această ocazie, Consiliul Județean Hunedoara, prin Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, și în parteneriat cu Academia Română și Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, va organiza, în perioada 9 – 10 mai 2024, conferința internațională cu tema „Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”.
Deschiderea conferinței va avea loc în data de 9 mai, ora 900, la Teatrul de Artă Deva, Sala Mare, iar susținerea lucrărilor se va desfășura la Consiliul Județean Hunedoara, Sala de Ședințe și Sala Mică, conform programul atașat.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene apreciază că va fi o manifestare științifică de mare anvergură, cu participarea unor consacrați oameni de știință români și străini (Austria, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Moldova, Serbia, S.UA., Ungaria), care vor susține comunicări legate de personalitatea complexă a lui Avram Iancu, de epoca plină de frământări în care a trăit și a luptat, de contextul intern și internațional în care au avut loc evenimentele revoluționare din Transilvania, evenimente ce l-au avut în centru pe acest erou al neamului românesc.
”Comunicările, realizate la un înalt nivel științific de către istorici specialiști în istorie modernă, sociologi, filologi, cercetători din domeniul presei, sunt de o mare diversitate tematică și toate converg spre zugrăvirea unui impresionant portret al celui care nu a avut alt vis decât să-și vadă națiunea fericită. De asemenea, pe lângă personalitatea lui Avram Iancu, vor fi puse în lumină și epoca revoluției pașoptiste din Europa, ideologiile dominante, personalitățile românești și europene contemporane cu liderul moților, legăturile existente între revoluționarii vremii etc. În acest fel, dăm dovadă de prețuire și de profund respect față de Avram Iancu ale cărui viață și luptă se leagă strâns de locuri emblematice din județul Hunedoara, de Țara Moților”, a declarat Ioan Sebastian Bara.
Conferința aceasta se desfășoară la Deva, în inima județului Hunedoara, nu departe de Apuseni, de „locurile noastre de mucenicie glorioasă”, cum numea Nicolae Iorga ținutul Apusenilor, acolo unde Iancu și tribunii lui au condus lupte sângeroase pentru apărarea demnității românilor ardeleni.
Lupta și jertfa lui Avram Iancu nu trebuie date uitării, nu trebuie învelite în lozinci patriotarde, ci moștenirea lui trebuie să trezească în inimi sentimente curate de dragoste de țară. Acesta este și principalul scop al conferinței de la Deva.
Intrarea este liberă atât la deschidere, cât și pe parcursul susținerii lucrărilor.