vineri, mai 3rd, 2024
În Vinerea Mare, credincioșii ortodocși pornesc din nou pe ”Drumul crucii” spre Golgota de la Straja
Se împlinesc anul acesta 25 de ani de când în Vinerea Mare, credincioși din Lupeni, din Valea Jiului și întreaga țară pornesc în procesiunea “Drumului Crucii” de la Lupeni la Straja. Aceasta este una din cele mai lungi procesiuni religioase din lume al cărei scop este acela de a rememora patimile lui Isus pe drumul său către Golgota. La Lupeni, procesiunea Drumului Crucii a fost iniţiată în urmă cu un sfert de secol de către Emil Părău, omul de numele căruia se leagă, de altfel, începuturile şi dezvoltarea staţiunii turisticeCItește mai departe
Spectacole de operă emblematice la ediția aniversară a Festivalului ”Opera Nights” 2024
Eveniment emblematic, deosebit de apreciat de publicul hunedorea iubitori al culturii muzicale de calitate, Festivalul ”Opera Nights” a ajuns, anul acesta, la ediția aniversară cu numărul zece. O cifră care, în opinia tuturor celor care au avut ocazia de a asista la concertele din ultimii uni, apreciază că este una definitorie pentru acest eveniment organizat de Consiliul județean Hunedoara. Și în 2024, Consiliul județean Hunedoara este principalul finanțator al acestui festival, organizarea căruia fiindu-i atribuită din acest an Centrului pentru Cultură și Artă al județului Hunedoara, instituție de culturăCItește mai departe
Cel mai cunoscut consilier local de la PNL Uricani, Ion Stănescu demisionează din partid și susține în alegerile de la Uricani echipa primarului Dănuț Buhăescu!
După ce consilierul local al PNL Uricani, Andrei Perneș, care fusese inițial desemnat candidat al liberalilor pentru funcția de primar al acestei localități, a renunțat la această misiune politică, o altă demisie răsunătoare din PNL Uricani vine din partea celui mai cunoscut consilier local al opoziției locale, Ion Stănescu. Acesta a anunțat că analizând, pe de o parte, modul în care primarul Dănuț Buhăescu a condus administrația publică locală din orașul Uricani în ultimii ani și, pe de altă parte analizînd atitudinile politice ale liberalilor în Consiliul local, care parCItește mai departe