”Uniunea Europeană înseamnă foarte mult pentru comunitatea noastră. Grație acestui proiect și aderării României la spațiul european, am reușit și noi, la Petroșani, să dezvoltăm proiecte care au adus sute de milioane de euro pentru investiții publice în domenii cheie de dezvoltare precum infrastructura, educația, sănătatea. Alte zeci de milioane de euro au fost atrași de companii private care au dezvoltat aici afaceri generatoare de locuri de muncă. Mai mult, statutul nostru de țară membră a Uniunii Europene permite administrației locale, în continuare, accesarea de fonduri europene considerabile, pentru a continua parcursul ascendent al economiei locale, al serviciilor publice și de a dezvolta infrastructura publică și în anii următori”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Acesta reamintește că, doar în perioada mandatelor sale de primar, municipalitatea din Petroșani a accesat fonduri europene pentru modernizarea și dotarea cu aparatură medicală de specialitate a Spitalului de Urgență din Petroșani și Ambulatoriului, pentru modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale, pentru modernizarea unităților de învățământ, pentru creșterea eficienței energetice a imobilelor rezidențiale, pentru dezvoltarea de parteneriate cu alte comunități locale europene înfrățite ș.a.m.d. La acestea se adaugă o serie de proiecte în care administrația locală de la Petroșani este parteneră cu celelalte autorități publice din Valea Jiului și cu Consiliul județean Hunedoara, relevante în acest sens fiind proiectele de reabilitare, modernizare și extindere a rețelelor publice de apă potabilă și canalizare sau cel privind înființarea serviciului public de transport local interurban de tip ”linie verde” și altele.
Primarul Tiberiu Iacob Ridzi dă asigurări că atragerea fondurilor europene rămâne principala direcție de dezvoltare a municipiului Petroșani și pentru anii următori, precizând că deja o serie de proiecte menite să atragă alte zeci de milioane de euro în Petroșani sunt deja pregătite pentru a fi depuse la organismele financiare care gestionează fonduri europene.